ANRE a primit deja cereri pentru a aviza proiecte privind producţia şi stocarea de hidrogen

 Primii investitori care vor să construiască instalaţii de producţie şi stocare de hidrogen au venit deja să ceară avize la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei, la conferinţa "Hidrogenul - O soluţie sustenabilă pentru tranziţia energetică", organizată de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei.
AGERPRES - J, 25 nov. 2021, 14:55
ANRE a primit deja cereri pentru a aviza proiecte privind producţia şi stocarea de hidrogen

„Sunt semnale că investitori în proiecte de producere a energiei din surse regenerabile iau în calcul varianta hidrogenului pentru stocare şi echilibrare. Sunt îmbucurătoare şi încurajatoare aceste iniţiative, chiar dacă ele nu sunt la scară foarte largă, sunt doar în categoria de proiecte-pilot sau pentru cercetare. Dar am avut şi vedem deja potenţiali investitori care sunt în faza de solicitare de aviz tehnic de racordare cu proiecte de producere de energie eoliană, spre exemplu, care includ şi instalaţie de producţie şi stocare de hidrogen. Nu pot decât să-mi exprim speranţa că ele se vor materializa şi vor constitui bazele unei noi industrii”, a spus oficialul ANRE.

Potrivit acestuia, este încă dificil de estimat care este adevăratul potenţial al hidrogenului, dacă va deveni principalul combustibil sau ce rol va avea în echilibrarea producţiei de regenerabile, cum vor evolua costurile şi cât de largă va fi utilizarea lui.

Avem nevoie de asemenea proiecte de cercetare şi de cât mai multe proiecte-pilot.

„Acum 15 ani, când au apărut în UE panourile fotovoltaice, costurile erau de 7-8 ori mai mari decât acum. Nu cred că erau mulţi la vremea respectivă care credeau că în 15 ani va evolua atât de rapid şi va ajunge una dintre principalele surse pentru omenire. Nu este exclusă o evoluţie similară a hidrogenului”, a arătat Nagy-Bege.

Anterior, în aceeaşi conferinţă, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a precizat că instituţia pe care o reprezintă a început deja să lucreze la strategia naţională pentru hidrogen şi şi-a planificat elaborarea unei legislaţii pentru utilizarea acestui combustibil până în anul 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...