Azomureş va realiza în această iarnă revizia planificată pentru vara următoare – ministrul Energiei

 Azomureş a luat decizia de a muta în această iarnă revizia care era planificată pentru vara următoare, în contextul în care contractul pentru achiziţia gazelor expiră la 31 decembrie, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
AGERPRES - mar, 07 dec. 2021, 13:09
Azomureş va realiza în această iarnă revizia planificată pentru vara următoare - ministrul Energiei

El a participat la inaugurarea unei staţii de uscare gaze la depozitul de la Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa, alături de premierul Nicolae Ciucă şi de conducerea Romgaz şi Depogaz.

„Azomureş funcţiona la jumătate din capacitate. Contractul lor de gaze era unul foarte bun şi expiră la 31 decembrie. Compania a luat decizia de a opri producţia pentru o perioadă de o lună sau două şi mută acum revizia programată pentru vara viitoare”, a spus ministrul.

El a reiterat faptul că preţul gazelor a crescut din cauza speculaţiilor făcute de Federaţia Rusă, prin intermediul Gazprom, care pune presiune pentru ca gazoductul Nord Stream 2 să fie dat cât mai repede în folosinţă.

„Noi estimăm că după perioada de iarnă, după pornirea conductei, preţurile vor scădea”, a completat oficialul.

Ministrul a amintit că marii consumatori de gaze beneficiază de o schemă de ajutor de stat pentru a trece cu bine această iarnă.

Luni, cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, Azomureş din Târgu Mureş, a anunţat, luni, că opreşte temporar producţia, din cauza preţului ridicat la gaze naturale şi energie electrică.

„Nivelul ridicat al preţului solicitat de furnizori pentru materia primă principală, gazul metan, nu ne mai permite continuarea sustenabilă a activităţii. Din această cauză, la nivel european, şi alte platforme industriale au oprit total sau au restrâns foarte mult activităţile de producţie. Reluarea activităţii depinde de preţul gazului metan şi de disponibilitatea acestuia în piaţă. Decizia managementului, aprobată de Consiliul de Administraţie, nu are efecte imediate asupra angajaţilor. Se păstrează programul normal de lucru, ne vom concentra pe lucrările de mentenanţă ce pot fi executate în perioada rece, vom securiza şi menţine în funcţiune echipamentele critice şi vom continua să derulăm proiectele în care suntem implicaţi. Ne aşteptăm ca lunile ianuarie şi februarie să fie perioadele critice pe care trebuie să le depăşim, deşi situaţia incertă pe piaţa gazelor ne determină să rămânem flexibili pe tot parcursul primului trimestru din 2022”, a arătat directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, într-un comunicat de presă.

Conducerea Azomureş a arătat că, la nivel general, se observă că actuala criză de pe piaţa energiei afectează industria îngrăşămintelor din Europa şi din întreaga lume şi că ţări precum Rusia, China, Turcia şi Egipt au restricţionat exporturile.

„Împreună cu producţia locală scăzută, Europa se confruntă acum cu o criză în agricultură şi industrie. Comisia Europeană a recunoscut rolul industriei fertilizanţilor în asigurarea securităţii alimentare la nivel continental, dar a lăsat la latitudinea fiecărui stat membru să ia măsurile necesare. Azomureş este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din România, aproximativ 10% din consumul naţional, furnizează 50% din îngrăşămintele utilizate în fermele româneşti şi asigură aprovizionarea constantă a unui număr mare de companii din alte industrii. Este unul dintre pilonii securităţii alimentare şi un contributor important în lanţul de aprovizionare din zona agricolă a României. Este un moment important pentru toate industriile din România care folosesc ca materie primă gazul metan. Facem toate eforturile pentru a readuce situaţia la normal, în ciuda faptului că suntem şi victimele unui context internaţional nefavorabil. Solicităm Guvernului şi Parlamentului României să acţioneze în concordanţă cu legislaţia europeană pentru a atenua problema gazelor şi a preţurilor ridicate la energie în timp util, astfel încât securitatea alimentară a României să nu fie compromisă în 2022”, se mai menţionează în comunicatul Azomureş.

Te-ar mai putea interesa și
Wendy’s, cel mai nou lanț american de fast-food din România, vrea să investească 200 de milioane de dolari. Angajează 1.500 de oameni în următorii zece ani
Wendy’s, cel mai nou lanț american de fast-food din România, vrea să investească 200 de milioane de dolari. Angajează ...
JKC Restaurants România, operatorul francizei Wendy’s și subsidiară a JKC Capital, are în plan investiții de peste 200 de milioane de dolari în România. Compania va crea aproximativ 1.500 de......
Anunţul primarului Ciucu. Atac la Nicuşor Dan şi Gabriela Firea: Reorganizarea PMB este suspendată. Ce spune despre concedieri şi posturile noi
Anunţul primarului Ciucu. Atac la Nicuşor Dan şi Gabriela Firea: Reorganizarea PMB este suspendată. Ce spune despre concedieri ...
Reorganizarea Primăriei Capitalei a fost suspendată, prin decizia instanţei, a anunţat, luni, edilul general Ciprian ...
Salvarea oţelului european – Noi măsuri pentru protejarea industriei de siderurgie a UE de efectele supracapacitîţii globale
Salvarea oţelului european – Noi măsuri pentru protejarea industriei de siderurgie a UE de efectele supracapacitîţii ...
Consiliul European a adoptat, luni, noi măsuri pentru a proteja piaţa siderurgică a UE de efectele negative ale supracapacităţii ...
Adio, mod avion! Wizz Air bate palma cu Starlink-ul lui Elon Musk. De când o să fie internet în avioane
Adio, mod avion! Wizz Air bate palma cu Starlink-ul lui Elon Musk. De când o să fie internet în avioane
Wizz Air introduce conectivitatea prin Starlink la bordul întregii sale flote, a anunțat compania.