Şomajul tehnic va fi extins de guvern până la 1 aprilie 2022 – proiect de OUG

Guvernul a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care extinde aplicarea măsurii şomajului tehnic şi acordarea indemnizaţiei aferente acestuia până la 31 martie 2022.
Cristina Şomănescu - J, 09 dec. 2021, 14:57
Şomajul tehnic va fi extins de guvern până la 1 aprilie 2022 - proiect de OUG

Începând cu 2022, indemnizația de şomaj tehnic va fi în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, se arată în proiectul de OUG consultat de Economica.net.

Măsura şomajului tehnic se va aplica până la 1 aprilie 2022, conform proiectului antemenţionat.
Amintim că printre beneficiarii şomajului tehnic se numără angajaţii firmelor care întrerup activitatea în urma aplicării măsurilor luate de autorităţile centrale şi locale pentru limitarea/controlul crizei provocate de Covid-19, dar şi angajaţii firmelor a căror activitate a fost suspendată în urma anchetelor epidemiologice făcute de direcţiile de sănătate publică, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical.

Economica.net vă prezintă proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de guvern:

Art. I – (1) Măsurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, se acordă pe perioada stării de alertă, dar nu mai târziu de 31 martie 2022.

(2) Prevederile actelor normative care cuprind dispoziţii ce privesc aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 se aplică în continuare, pe toată perioada prevăzută la alineatul (1).

(3) Indemnizația prevăzută la art. 1 și art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 până la aprobarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 se raportează la nivelul câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 16/2021. După aprobarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, indemnizația se va calcula în raport cu nivelul câștigului salarial mediu brut prevăzut de aceasta.

Art. II – Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020, cu modficările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al Romîniei, Partea I nr. 720 din 10 august 2020, se modifică și va avea următorul cuprins:

” (1) În cazul reducerii timpului de muncă şi/sau a veniturilor realizate, determinată de situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), pe perioada stabilită potrivit aceluiaşi alineat, beneficiază, la cerere, în baza declaraţiei pe propria răspundere, de o indemnizaţie lunară în cuantum de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 nr. 16/2021 persoanele care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. XV alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu modificările ulterioare, precum și persoanele care au beneficiat de indemnizația prevăzută de art. 6 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Art. III – Indemnizația prevăzută la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020, până la aprobarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 se raportează la nivelul câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 16/2021. După aprobarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, indemnizația se va calcula în raport cu nivelul câștigului salarial mediu brut prevăzut de aceasta.

Atenţie! Prevederile enumerate în acest articol se află deocamdată la nivel de proiect de act normativ, drept care nu se aplică. Ca să intre în vigoare, actul normativ trebuie adoptat de guvern şi publicat în Monitorul Oficial.

Te-ar mai putea interesa și
BERD finanțeză cu 44 de milioane de euro construirea unui sistem de stocare în baterii la Scornicești
BERD finanțeză cu 44 de milioane de euro construirea unui sistem de stocare în baterii la Scornicești
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi că va oferi o finanţare de până la 44 de milioane de euro pentru a sprijini dezvoltarea, construcţia şi operarea unui......
Update: Locuitorii au primit mesaje mesaje RO-ALERT. Cod roșu de vijelie în trei localități din județul Ilfov până la ora 18.00
Update: Locuitorii au primit mesaje mesaje RO-ALERT. Cod roșu de vijelie în trei localități din județul Ilfov până ...
Update: Locuitorii din trei comune din Ilfov au primit joi mesaje RO-ALERT în contextul emiterii unui cod roşu de furtună.
Grupul maghiar MOL și partenerii săi au început producția de gaze din zăcământul ACG din Azerbaidjan, unul dintre cele mai mari zăcăminte de țiței din lume
Grupul maghiar MOL și partenerii săi au început producția de gaze din zăcământul ACG din Azerbaidjan, unul dintre ...
Grupul MOL și partenerii săi Joint Venture au extras primele volume de gaze din zăcământul ACG din Azerbaidjan, unde ...
Lanțul finlandez de restaurante fast-food Hesburger deschide prima sa unitate din Transilvania și a 16-a la nivel național
Lanțul finlandez de restaurante fast-food Hesburger deschide prima sa unitate din Transilvania și a 16-a la nivel național
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda și Țările Baltice și unul dintre cele mai cunoscute ...