„Sunt deja trei trimestre de când creşterea nu vine la întâlnire”, a spus ministrul din Franţa la postul France Info, citat de Agerpres.
Conform datelor publicate vineri de institutul naţional de statistică al Franţei, Produsul Intern Brut (PIB) al acestei ţări s-a contractat cu 0,1% în trimestrul trei, după ce a stagnat în trimestrul doi şi a scăzut cu 0,2% în primul.
„Concluzia după toate acestea este că, în 2026, economia franceză stă pe loc”, a insistat ministrul Roland Lescure.
Această situaţie este generată de „o conjugare inedită” a unor şocuri interne şi externe, a explicat el, menţionând în special valul de caniculă din vară şi tensiunile geopolitice din jurul Strâmtorii Ormuz care alimentează creşterea preţurilor la combustibili.
„Astăzi, dacă nu vom avea consolidarea fiscală pe care am inclus-o în buget, vom merge în zid”, a indicat ministrul francez de finanţe.
„O spun şi o repet şi o voi repeta până la capăt: avem nevoie de un buget, avem nevoie de un deficit bugetar de cel mult 5%. Este absolut indispensabil” pentru a „reveni pe calea creşterii” economice şi a asigura toţi investitorii şi companiile că „Franţa nu se îndreaptă spre o criză”, a mai spus ministrul francez.
Proiectul de buget al Franţei pentru 2027, în prezent examinat de camera inferioară a parlamentului, Adunarea Naţională, este construit pe un obiectiv al reducerii deficitului la 5% din PIB, faţă de 5,4% în 2026. Însă adoptarea bugetului în forma propusă este foarte incertă, din cauza lipsei unei majorităţi parlamentare, a apropierii alegerilor prezidenţiale şi protestelor de stradă împotriva creşterii costului vieţii.