Netanyahu susţine că alegerile din Iran nu vor schimba nimic

Alegerile prezidenţiale care vor avea loc vineri în Iran nu vor schimba nimic în politica acestei ţări, a afirmat miercuri premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în vizită la Varşovia, relatează AFP.
Economica.net - J, 13 iun. 2013, 08:34
Netanyahu susţine că alegerile din Iran nu vor schimba nimic

„Presupusele alegeri din Iran nu au nicio importanţă şi nu aduc nicio schimbare. Va fi întotdeauna un singur om la putere, care caută puterea nucleară”, a declarat el.

Aproximativ 50,5 milioane de alegători iranieni sunt chemaţi la urne pentru a alege succesorul preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, dar şi pentru a alege 207.000 de consilieri locali şi municipali.

Taberele moderată şi reformatoare rămân unite în susţinerea lui Hassan Rohani.

Apelul fostului preşedinte Akbar Hashemi Rafsandjani (moderat) şi Mohammad Khatami (reformator) în favoarea sa i-au crescut şansele.

„Obiectivul Iranului este de a distruge Israelul. Nu le vom permite niciodată acest lucru, nu ne permitem un al doilea Holocaust”, a declarat Netanyahu în timpul unei conferinţe de presă comune, alături de omologul său polonez, Donald Tusk.

„Nu vom permite ca Iranul să obţină arma nucleară. Doar sancţiunile nu sunt eficiente, trebuie şi alte presiuni”, a adăugat el, subliniind că Iranul reprezintă cea mai mare ameninţare, în afara Coreei de Nord”.

Liderul guvernului israelian, însoţit de mai mulţi miniştri, a purtat la Varşovia negocieri cu liderii polonezi, îndeosebi în ceea ce priveşte cooperarea militară şi eventuala vânzare de materiale destinate modernizării apărării antiaeriene poloneze.

Joi, Netanyahu va participa la inaugurarea unei noi expoziţii cu tema Holocaustului, la muzeul fostului lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau, construit de Germania nazistă în sudul Poloniei.

Inaugurarea acestei expoziţii, care o va înlocui pe cea din perioada comunismului, era prevăzută iniţial pentru data de 9 mai, însă a fost amânată din cauza programului lui Netanyahu.

Noua expoziţie, pregătită timp de patru ani de Institutul Yad Vashem din Ierusalim, prezintă „asasinatul deportaţilor evrei la Auschwitz, în contextul mai extins al încercării naziştilor de exterminare sistematică a poporului evreu”, potrivit unui comunicat al institutului.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aproximativ 1.100.000 de persoane, dintre care un milion de evrei europeni, au fost ucise de către nazişti, în tabăra de la Auschwitz-Birkenau.

Printre celelalte victime s-au numărat cetăţeni polonezi neevrei, romi şi sovietici, prizonieri de război.

Mai multe ţări au propria expoziţie la muzeul de la Auschwitz, îndeosebi Rusia, Franţa şi Polonia.

Te-ar mai putea interesa și
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea platformei financiare de comparare a creditelor altero.ro, compania își......
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...