Dîncu: Pensiile militarilor mai mici de 2.500 de lei vor creşte cu 10%

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, la Cluj, că pensiile sub 2.500 de lei ale militarilor vor fi majorate cu 10% şi că în Parlament ar urma să fie modificate legile prin care au fost create o serie de nedreptăţi în sistemul de pensii militare.
AGERPRES - vin, 17 dec. 2021, 14:19
Dîncu: Pensiile militarilor mai mici de 2.500 de lei vor creşte cu 10%

„Pensiile militarilor vor creşte cu 10%, cele sub 2.500, asta este o prevedere a programului nostru de guvernare. Pe de altă parte, noi ne-am întâlnit cu reprezentanţii celor mai multe dintre asociaţii pensionarilor şi militarilor în rezervă, am stabilit deja un comitet operaţional (…) pentru a încerca să găsim, reuşim în parlament să facem să eliminăm nedreptăţile care există în acest moment în sistemul de pensii. Sunt unele nedreptăţi generate de tot felul de legi încropite în anii din urmă de diverse regimuri politice şi care au creat disproporţii foarte mari”, a spus Vasile Dîncu.

El a adăugat că există promisiunea de la Ministerul Finanţelor ca „în acest an”, în funcţie de colectare, să se reuşească şi plata a unor restanţe care există după 2016 în privinţa unor pensii militare.

„De asemenea, avem de la Ministerul de Finanţe promisiunea că în acest an, în funcţie de colectare, vom reuşi să plătim şi unele restanţe care există din 2016 încoace. Sper că vom avea o mai bună colectare şi vom reuşi să aducem banii care sunt necesari. Dar, pe de altă parte, vreau să vă spun că în limitele procentului de 2% pe care societatea îl acordă până la urmă armatei române, în acest moment suntem într-o situaţie în care nu putem să spunem că nu ne putem îndeplini misiunile pe care le avem şi, de asemenea, şi cele legate de nivelul de viaţă al familiilor şi al militarilor”, a mai subliniat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării Naţionale a participat, vineri, alături de şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, şi de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Iulian Berdilă, la ceremonia de înmânare a Drapelului de Luptă Batalionului 400 Sprijin „Feleacu” şi la activitatea de autoevaluare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, la sediul comandamentului diviziei din Cluj-Napoca.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Transelectrica, operatorul de transport al energiei electrice și al sistemului energetic național, a raportat după primele nouă luni un profit net de 611 milioane de lei....
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
În urmă cu mai bine de jumătate de secol, un arhitect, sculptor şi profesor maghiar a inventat ceea ce avea să devină ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină  înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă ...
Solicitarea actului de identitate pentru verificarea vârstei legale minime la achiziția produselor cu nicotină arată ...
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...