Vasile Dîncu: Există ideea stagiului militar pe bază de voluntariat, dar să fie şi plătiţi

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, la Cluj, că este analizată o idee potrivit căreia în România să fie legiferat stagiul militar pe bază de voluntariat, dar să existe şi posibilitatea plătirii celor care optează pentru o astfel de formă de instruire.
AGERPRES - vin, 17 dec. 2021, 15:32
Vasile Dîncu: Există ideea stagiului militar pe bază de voluntariat, dar să fie şi plătiţi

„Ar putea să fie o formă de instruire, dar nu în sensul de stagiu militar obligatoriu, o formă de instruire pe care tot mai multe ţări au introdus-o în acest moment, o formă de voluntariat. (…) Există tineri care vor să facă instruire militară, care vor să participe la acest tip de educaţie şi, atunci, prin voluntariat s-ar putea găsi această soluţie. Evident că şi voluntarii, în ţări unde există voluntariat în armată, sunt plătiţi. Adică, au o formă prin care sunt şi plătiţi, nu e voluntariat sută la sută. Dar câştigă şi societatea, pot să câştige şi ei şi nu există obligativitate. Cred că aceasta este o soluţie mai interesantă, pe care am putea-o discuta politic. Deocamdată, este la nivelul de idee. Eu, personal, cred că nu este o idee rea”, a spus Vasile Dîncu.

El a adăugat că, deocamdată, sistemul de recrutare este cel actual, cu o armată profesionistă.

„Am discutat în comisiile parlamentare de apărare, în comisiile reunite, am primit întrebări şi sugestii în acest sens. Suntem într-o perioadă în care evaluăm, suntem într-o perioadă în care vrem să vedem de ce resurse am avea nevoie pentru asta şi încercăm să vedem ce acoperire financiară am putea să avem pentru diferite soluţii. Deocamdată, nu se schimbă acest sistem pe care îl avem în acest moment, al unei armate profesioniste, şi discuţia despre efective este o discuţie majoră în Europa în acest moment”, a menţionat ministrul.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a participat, vineri, alături de şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, şi de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Iulian Berdilă, la la ceremonia de înmânare a Drapelului de Luptă Batalionului 400 Sprijin „Feleacu” şi la activitatea de autoevaluare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, la sediul comandamentului diviziei din Cluj-Napoca.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Profitul Transelectrica a crescut de peste trei ori în primele 9 luni din 2026, pe mai puțină energie facturată
Transelectrica, operatorul de transport al energiei electrice și al sistemului energetic național, a raportat după primele nouă luni un profit net de 611 milioane de lei....
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
În urmă cu mai bine de jumătate de secol, un arhitect, sculptor şi profesor maghiar a inventat ceea ce avea să devină ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină  înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă ...
Solicitarea actului de identitate pentru verificarea vârstei legale minime la achiziția produselor cu nicotină arată ...
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...