Preşedintele BERD vine în România, în perioada 17-18 iunie 2013

Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Sir Suma Chakrabarti, se va afla în România, luni şi marţi, pentru a avea întrevederi cu înalţi oficiali, parteneri de afaceri şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Economica.net - lun, 17 iun. 2013, 08:32
Preşedintele BERD vine în România, în perioada 17-18 iunie 2013

Conform unui comunicat al BERD, remis vineri AGERPRES, preşedintele Chakrabarti se va întâlni cu preşedintele României, Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta, precum şi cu ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

De asemenea, şeful BERD se va întâlni cu înalţi oficiali din sectoarele industrial şi financiar din România şi cu reprezentanţi ai societăţii civile şi va ţine un discurs la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

„BERD este un partener puternic şi de încredere pentru România. Ţara dă semne clare de redresare economică după ani extremi de grei, iar BERD îşi menţine angajamentul de a susţine eforturile României de a reveni la o creştere economică sustenabilă în viitor”, a declarat preşedintele BERD, înaintea vizitei sale în România.

BERD, împreună cu Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii, derulează un program de investiţii de 30 miliarde euro pe o perioadă de doi ani, pentru a sprijini redresarea economică în Europa Centrală şi de Sud-Est.

Contribuţia BERD de 4 miliarde euro va fi dedicată în mare parte Europei de Sud-Est, inclusiv României, unde BERD a angajat peste 600 milioane euro în 2012.

De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde euro în peste 330 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 12 miliarde euro din alte surse de finanţare.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, sprijină dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Kremlinul a declarat marţi că nu vede nicio legătură directă între acordul privind exportul de motorină rusească către Statele Unite şi poziţia Moscovei în privinţa negocierilor de pace......
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, ...
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...