Compania, HS Timber Productions, fosta Holzindustrie Schweighofer, își reduce cu 30% producția din România. 600 de angajați vor fi restructurați

Compania HS Timber Productions îşi reduce cu 30% producţia la fabricile din România, iar 600 de angajaţi vor fi afectaţi de această restructurare, potrivit unui comunicat remis marţi de societatea comercială, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 ian. 2022, 22:07
Compania, HS Timber Productions, fosta Holzindustrie Schweighofer, își reduce cu 30% producția din România. 600 de angajați vor fi restructurați

Începând din 30 martie, activitatea fabricii de panouri din lemn masiv din Siret (foto) va fi întreruptă, la fel ca şi activitatea fabricii de cherestea din cadrul unităţii de producţie din Rădăuţi. Fabrica de panouri de lemn masiv din Siret prelucrează în prezent cherestea produsă la unitatea din Rădăuţi.

La unitatea din Rădăuţi, activitatea de producţie de stâlpi şi grinzi va continua.

Per total, capacitatea de debitare a HS Timber Productions în România va fi redusă cu 30%.

Potrivit companiei, motivul restructurării activităţii este reprezentat de condiţiile generale dificile de pe piaţa lemnului.

„Unul dintre principalele motive ale restructurării constă în provocările din ce în ce mai mari din România, mai precis mediul legislativ instabil şi măsurile restrictive de pe piaţa lemnului. Achiziţia de lemn rotund pe piaţa din România a fost limitată începând cu 2016. Ucraina şi Rusia nu mai sunt disponibile pentru achiziţiile de materie primă, din cauza interdicţiilor de export în vigoare în aceste ţări. În plus, întârzierile lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din regiune, precum şi birocraţia laborioasă în materie de importuri, fac ca importurile de lemn din alte state membre ale Uniunii Europene să fie foarte dificile. Mai mult decât atât, producţia de energie verde şi vânzarea de certificate verzi este extrem de anevoioasă”, se menţionează în comunicatul HS Timber Solutions.

Compania consideră că investiţiile importante necesare la fabrica din Siret nu sunt fezabile din punct de vedere economic în condiţiile actuale de piaţă.

Conform sursei, pentru cei aproximativ 600 de angajaţi afectaţi de restructurare, societatea comercială face tot posibilul să le ofere cât mai multora dintre ei oportunităţi de a continua să lucreze în cadrul unităţilor grupului, iar în celelalte cazuri se depun eforturi pentru a menţine impactul social la un nivel cât mai redus posibil.

HS Timber Productions îşi continuă activitatea cu două fabrici de cherestea şi o fabrică de panel în alte locaţii, cu un total de aproximativ 2.400 de angajaţi, aceste unităţi nefiind afectate de restructurare. Compania investeşte în continuare în modernizarea şi îmbunătăţirea operaţiunilor în unităţile respective.

Sursa foto: site-ul companiei

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor cu Washingtonul, dar a adăugat că această......
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...
Gardienii Revoluției Islamice din Iran amenință să deschidă fronturi noi în fața ofensivei israeliene în Liban
Gardienii Revoluției Islamice din Iran amenință să deschidă fronturi noi în fața ofensivei israeliene în Liban
Gardienii Revoluţiei Islamice din Iran au ameninţat să deschidă "noi fronturi" în faţa ofensivei Israelului în Liban, ...
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franţa a interzis prezentarea armelor ofensive israeliene la ediţia din 2026 a Salonului Eurosatory, în apropiere de Paris, ...