Metrou Cluj: A fost semnat protocol de colaborare. În 2030 va transporta 164.000 călători/zi – Grindeanu

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat miercuri că a semnat protocolul de colaborare pentru construcția metroului de la Cluj-Napoca și Florești. Astfel, primăriile celor două localități se vor ocupa de licitație și de implementarea contractului, iar Ministerul Transporturilor va finanța proiectul prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ion Dobreanu - mie, 26 ian. 2022, 20:06
Metrou Cluj: A fost semnat protocol de colaborare. În 2030 va transporta 164.000 călători/zi - Grindeanu

„Traseul va avea 21 de km, cu 19 stații. Din estimările preliminare va transporta până la 164.000 de călători pe zi în anul 2030”, a scris vicepremierul Grindeanu pe pagina proprie de Facebook.

El a precizat că Ministerul Transporturilor va finanța prin PNRR acest proiect, cu o valoare totală estimată de două miliarde de euro.

Primăriile Cluj-Napoca și Florești se vor ocupa însă de licitația pentru proiectarea și execuția acestui proiect, dar și de implementarea contractului, a subliniat șeful Transporturilor.

Potrivit lui, lucrările de bază pentru primele nouă stații trebuie încheiate până în anul 2026.

metrou cluj

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 21 ianuarie 2022, Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Județean Cluj a avizat favorabil Planul Urbanistic Zonal al viitorului Metrou de la Cluj.

Pe 28 decembrie 2021, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 10,11 miliarde de lei, iar finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile (inclusiv PNRR), de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum și de la bugetul local al UAT Municipiul Cluj-Napoca și al UAT Comuna Florești, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...