Erdogan: Tulburările au afectat economia ţării; perspective tot mai incerte pentru aderarea la UE

Protestele care au avut loc peste tot în Turcia au afectat economia statului, a declarat premierul turc Recep Tayyip Erdogan, adresându-se miilor de simpatizanţi ai săi care s-au adunat sâmbătă în sprijinul partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, de guvernământ) în oraşul Samsun, a patra manifestaţie de acest gen organizată după dispersarea protestatarilor din parcul Gezi din Istanbul, relatează agenţia rusă de presă Itar-Tass.
Economica.net - D, 23 iun. 2013, 08:00
Erdogan: Tulburările au afectat economia ţării; perspective tot mai incerte pentru aderarea la UE

Până acum, acţiuni în sprijinul partidului de guvernământ au avut loc Ankara, Istanbul şi Kayseri.

‘Cine a avut de câştigat în urma acestor proteste? Lobby-ul financiar. Şi cine a avut de pierdut? Economia Turciei. Acelaşi joc se derulează acum în Brazilia. Este vorba de aceeaşi capcană, întinsă în acelaşi scop’, a afirmat Erdogan.

Vorbind de ‘lobby financiar’, premierul turc îi are în vedere mai ales pe marii jucători de pe bursă implicaţi în tranzacţionarea de valute care mizează pe diferenţele dintre ratele dobânzii în diferite ţări. Scăderea bruscă a cotaţiilor la Bursa de valori din Istanbul în timpul recentelor manifestaţii de protest este atribuită tocmai acestui ‘lobby al dobânzilor’.

Evocând acuzaţiile privind caracterul antidemocratic al politicii guvernului turc, premierul Erdogan a afirmat că ‘niciodată înainte în Turcia nu a fost aşa de multă libertate ca acum’. ‘Nimeni nu dictează oamenilor cu ce să se îmbrace, ce să mănânce sau să bea’, a spus el. În ceea ce priveşte acţiunile poliţiei, pe care protestatarii le califică drept excesive, şeful executivului turc a declarat că ‘poliţia a respectat obligaţiile care îi revin’.

‘Dar ce putea să facă? Acţiunile poliţiei ar putea fi greşite şi incorecte. Ministerul de Interne se ocupă acum de aceasta, dar asta e un alt subiect. Dar ce, ar trebui să conducem un stat fără poliţie?’, s-a întrebat retoric Erdogan, adresându-se simpatizanţilor săi.

Modul în care a acţionat poliţia turcă în dispersarea manifestanţilor a suscitat critici într-o serie de ţări, inclusiv în Germania. Cancelarul Angela Merkel a catalogat acţiunile autorităţilor turce drept ‘disproporţionate’ şi a exprimat ‘un anume scepticism’ cu privire la perspectivele de aderare a Turciei la Uniunea Europeană /UE/.

La Ankara, declaraţia cancelarului german a generat critici şi apeluri ca dna Merkel să acorde atenţie acţiunilor poliţiei din ţara sa şi să nu se amestece în afacerile interne ale Turciei.

Pe fondul tensionării relaţiilor dintre cele două ţări, ambasadorul Germaniei în Turcia, Eberhard Pohl, a fost convocat sâmbătă la Ministerul de Externe turc, unde a discutat cu ministrul adjunct Feridun Sinirlioglu. În finalul discuţiilor nu a fost făcută nicio declaraţie, dar, după cum remarcă observatorii locali, întâlnirea a fost dedicată schimbului de declaraţii critice între Ankara şi Berlin.

‘Tensiunile au fost de netăgăduit’, a declarat sâmbătă ministrul german de externe Guido Westerwelle, după ce s-a întâlnit cu omologul său turc Ahmet Davutoglu în Qatar, pe marginea unei reuniuni dedicate Siriei, în contextul disputei legate de criticile Berlinului cu privire la reprimarea protestatarilor în Turcia şi al reticenţei sale în privinţa aderării Turciei la UE, după cum relatează Reuters.

După această schimbare de ultim moment din partea Germaniei şi în contextul reprimării violente a manifestaţiilor în Turcia, UE ar putea să-şi amâne (sau anuleze) planurile de a deschide un nou ‘capitol’ în negocierile de aderare a Turciei, miercurea viitoare, o mişcare ce ar pune la îndoială viitorul negocierilor care decurg oricum lent de aderare a acestei ţări la Uniune. Un înalt oficial turc a declarat că aceasta va atrage o ‘reacţie puternică’, mai notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Falcon a cumpărat o platformă industrială în care investeşte 50 de milioane de euro ca să producă muniţie
Falcon a cumpărat o platformă industrială în care investeşte 50 de milioane de euro ca să producă muniţie
Falcon Defence, parte a Falcon Group, a intrat pe piața din România prin lansarea unei platforme integrate de producție pentru materiale energetice și muniție de artilerie, susținută de......
Criză energie – Eurelectric îndeamnă liderii UE să menţină preţurile marginale de pe piaţa energiei electrice
Criză energie – Eurelectric îndeamnă liderii UE să menţină preţurile marginale de pe piaţa energiei electrice
Eurelectric, asociaţie de profil ce reprezintă industria energiei electrice la nivel european, a trimis o scrisoare şefilor ...
Aeroportul din România unde traficul a crescut de 2,4 ori în februarie 2026
Aeroportul din România unde traficul a crescut de 2,4 ori în februarie 2026
Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav a înregistrat trafic record în luna februarie: peste 38.000 de pasageri. Cifra ...
S&P Global Platts nu mai publică ofertele și prețurile pentru țițeiul care trebuie să tranzistreze strâmtoarea Ormuz
S&P Global Platts nu mai publică ofertele și prețurile pentru țițeiul care trebuie să tranzistreze strâmtoarea ...
Agenția de evaluare a prețurilor petrolului S&P Global Platts suspendă publicarea ofertelor de cumpărare și vânzare ...