Dîncu: Vom lansa stagiul militar voluntar

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, anunţă că, în acest moment, nu există nicio opţiune pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu, precizând că, în viitor, se intenţionează lansarea proiectului privind stagiul militar voluntar.
AGERPRES - D, 30 ian. 2022, 13:00
Dîncu: Vom lansa stagiul militar voluntar

El a fost întrebat duminică, la Prima TV, dacă în acest moment se pune problema revenirii la stagiul militar obligatoriu.

„În niciun caz, aceasta nu este o opţiune pentru noi în acest moment. Se discută, am discutat-o în zona comisiei de apărare din Parlament, unde mi-au pus această problemă parlamentarii noştri, mi-au pus-o şi alţi rezervişti, de exemplu în întâlnirile mele cu rezerviştii mi-au spus că ar fi necesar, din nou, să se ajungă la asta. Însă, în acest moment, nici din punct de vedere economic şi nici din punct de vedere al nevoilor noastre nu este o opţiune pentru o decizie de genul acesta, de aceea vă spuneam că avem variante de altfel. Acest stagiu militar obligatoriu ar trebui să însemne un buget mult mai mare al Armatei. Sigur că, dacă ar fi să fie, ar fi gândit într-un alt fel, nu ar mai fi un an şi patru luni sau nici pentru ‘TR-işti’ cum era înainte 9 luni, ar fi alt tip de pregătire, modernă. Deja, Armata s-a schimbat foarte mult faţă de acea perioadă. Deci, în acest moment, nu avem în niciun fel o opţiune pentru serviciul militar obligatoriu „, a declarat Vasile Dîncu.

Ministrul a arătat că MApN are în pregătire un proiect alternativă la serviciul militar obligatoriu.

„Nu am lansat-o încă, dar este un proiect de-al nostru, care mi se pare foarte interesant şi foarte frumos, stagiul militar voluntar. Adică, avem o formulă pe care o vom lansa pentru tinerii care vor să facă un stagiu de pregătire militară şi să ştiţi că sunt mulţi. Am primit pe Facebook, după ce am vorbit despre asta, am primit sute de mesaje. Desigur, este un alt tip de armată, este o armată mai pe termen scurt, avem nevoie de specialişti „, a spus Dîncu.

El a precizat că nu s-a stabilit încă durata unui astfel de stagiu.

„S-ar putea să fie şi stagii mai scurte şi mai multe, într-un an sau doi, sau maxim trei luni de zile, vom vedea. Este retribuit în acest timp, beneficiază… şi este şi ofertant financiar. Încercăm să optimizăm, în acest moment, aceste compensaţii financiare pe care le au voluntarii, pentru că am lansat serviciul de voluntariat şi nu am avut o foarte importantă cerere, tocmai pentru că nu era, din punct de vedere financiar, ofertant „, a explicat Dîncu.

El a menţionat că sumele primite de voluntari s-au mărit.

„Erau mai multe sisteme. În perioada de pregătire, de exemplu, aveau o mie şi ceva pe lună, perioada de pregătire de şapte săptămâni, şi după acea aveau, nu ştiu, câteva sute de lei în perioada în care este este în rezervă, dar lucrează în civil. Acum am multiplicat sumele, are în jur de 2.700 pentru perioada de pregătire şi o soldă care, în funcţie de grade şi altele, este în jur de 1.500 pentru perioada când nu este convocat. Deci, a început să devină interesant şi văd că avem înscrieri pentru concursuri destul de bune în acest moment”, a mai spus Vasile Dîncu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...