Ministrul Apărării: Lucrăm la unificarea sistemului de pensii militare

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că la nivelul instituţiei pe care o conduce se lucrează la realizarea unor modificări legislative în vederea realizării unui sistem unitar în privinţa pensiilor militare.
AGERPRES - D, 30 ian. 2022, 13:45
Ministrul Apărării: Lucrăm la unificarea sistemului de pensii militare

El a fost întrebat care este situaţia în privinţa pensiilor militare din Armată, pornind de la anumite acuze lansate în spaţiul public potrivit cărora la nivelul MApN există „pensii speciale, pensii ‘nesimţite'”.

„În niciun caz noi nu putem să vorbim despre pensii speciale, pentru că nu sunt pensii speciale, sunt pensii de serviciu. Militarii au fost… pentru ei contribuţia a plătit-o statul, pentru că nu aveau dreptul să facă niciun fel de alte activităţi, au fost privaţi de toate acele lucruri. Problema noastră… sistemul de pensii este unul foarte dezechilibrat, din nefericire. Ne trebuie şi lucrăm acum, am construit împreună cu asociaţiile rezerviştilor şi ale celor trecuţi în rezervă, ale pensionarilor, am creat o comisie de mediere şi de lucru pentru ca să schimbăm câteva lucruri esenţiale. Există o mare disproporţie între pensii şi între generaţii de pensionari, ca să spun aşa, şi va trebui să unificăm asta. Două lucruri sunt importante la care lucrăm acum, să avem un sistem unitar de pensii, pentru că la funcţii egale, la grade egale şi la vechime egală, indiferent când ai ieşit din sistem trebuie, să ai aceeaşi pensie, acum nu se întâmplă acest lucru”, a declarat Vasile Dîncu duminică, la PrimaTV.

El explicat că sunt cazuri de ofiţeri care au deţinut şi funcţii de conducere înainte de 1989 sau la nivelul anilor 1990-2000 şi care, în acest moment, au „jumătate din pensia unuia care a ieşit acum”.

„Deci, aceasta este o inegalitate strigătoare la cer. Apoi, s-au făcut tot felul de modificări şi acestea trebuie să le unificăm. Lucrăm, şi sper am înţelegerea Parlamentului, să finalizăm o ordonanţă, un PLx 199, care aduce un pic de stabilitate în sistem. Deci, în acest moment, avem o problemă şi e o problemă pe care am moştenit-o, dar trebuie să o rezolv cu echipa mea din acest moment. Şi sunt sigur că o să rezolv, pentru că unul din proiectele mele cele mai importante cu care am venit la minister a fost să asigur calitatea vieţii umane pentru cei care se sacrifică în Armata Română”, a mai declarat Dîncu.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...