Radovan Vitek, al doilea cel mai bogat ceh, se apropie de deținerea majoritară din Immofinanz. Miliardarul a cumpărat participația de la S Immo

Miliardarul ceh Radovan Vitek (foto) a mai făcut un pas în construcția unui imperiu imobiliar în regiune. Prin CPI Property Group (CPIPG), Vitek a cumpărat acțiunile deținute de S Immo din Immofinanz și a ajuns astfel să dețină 48,18% din Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România și al treilea proprietar de spații de birouri după Globalworth și AFI Europe. În plus, CPIPG deține împreună cu Aroundtown peste 60% și din Globalworth.
Andrada Ghira - mar, 01 feb. 2022, 17:46
Radovan Vitek, al doilea cel mai bogat ceh, se apropie de deținerea majoritară din Immofinanz. Miliardarul a cumpărat participația de la S Immo

La începutul luni decembrie 2021, miliardarul ceh Radovan Vitek, care deține CPI Property Group (CPIPG), al cărui portofoliu de proprietăți imobiliare depășește 11 miliarde de euro, a făcut acționarilor Immofinanz AG o ofertă de preluare. CPIPG deținea atunci, direct și indirect, 21,4% din Immofinanz. Treptat, miliardarul și-a crescut participația în Immofinanz la peste 35%, iar pe 31 ianuarie anul acesta a semnat un acord cu S Immo pentru preluarea acțiunilor de 12,69%. Astfel, CPIPG ajunge să dețină participația majoritară din dezvoltator. Bank of America Corporation deține 4,2% din Immofinanz, iar restul de 47,6% din acțiuni este tranzacționat la bursă.

Vitek așteaptă undă verde de la organismul pentru Concurență din Austria pentru preluarea acțiunilor de la S Immo, Peter Korbačka și Klaus Umek.

Pe plan local, Immofinanz este unul dintre cei mai importanți investiori în imobiliare, cu un portofoliu evaluat la 800 de milioane de euro.

Immofinanz deține 26,49% din S Immo

S Immo și-a vândut astfel participația istorică în Immofinanz, însă Immofinanz continuă să dețină 26,49% din S Immo. CPI Property Group este al doilea acționar important din S Immo, cu o participație de 11,61%, iar 5,21% este deținută de Eurovea Services s.r.o, companie care activează tot în domeniul imobiliar, în Slovacia, deținută de Peter Korbačka, de la care CPIPG a cumpărat participația de 9,42% din Immofinanz.

CITEȘTE ȘI S Immo concurează oferta miliardarului ceh care cumpără tot: după Globalworth, Radovan Vitek vrea să cumpere Immofinanz AG, cu proprietăți de 800 de milioane de euro în România

Anul trecut, miliardarul ceh a ajuns să dețintă 30% din Globalworth, printr-un consorțiu format împreună cu Aroundtown. Globalworth este prezent în România și Polonia, iar pe plan local, Globalworth este cel mai mare proprietar de clădiri de birouri.

Vitek are o avere estimată la 4,8 miliarade de dolari, potrivit Forbes.

Fotografie de Keystone

 

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a sancționat Euro Parts Distribution și 15 francizați cu amenzi în valoare de 4,49 milioane lei pentru stabilirea prețurilor de revânzare pentru autovehicule
Consiliul Concurenței a sancționat Euro Parts Distribution și 15 francizați cu amenzi în valoare de 4,49 milioane lei ...
Consiliul Concurenței a sancționat compania Euro Parts Distribution SRL și 15 francizați din cadrul rețelelor de franciză epiesa.ro și targuldepiese.ro, cu amenzi în valoare totală de......
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut în mod neașteptat la 4,9%
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut în mod neașteptat la 4,9%
Rata şomajului în Marea Britanie s-a menţinut la 4,9% în mod neaşteptat, în perioada martie - mai 2026, în pofida ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol lucrează cu peste 800 de muncitori pe tronsoanele 1 și 2. La ce stadiu au ajuns
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol lucrează cu peste 800 de muncitori pe tronsoanele 1 și ...
Constructorul turc Makyol înregistrează progres pe primele două loturi ale Autostrăzii A13 Sibiu - Făgăraș, unde lucrează ...
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Escaladarea conflictului din Golf între SUA și Iran a reînnoit îngrijorările privind aprovizionarea globală cu petrol, ...