R. Moldova: Chişinăul va elabora un plan de acţiuni privind Transnistria

Deputatul comunist Artur Reşetnicov a anunţat luni, în cadrul emisiunii În PROfunzime, că autorităţile de la Chişinău vor elabora un plan de acţiuni privind Transnistria, relatează PRO TV Chişinău.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 07:49
R. Moldova: Chişinăul va elabora un plan de acţiuni privind Transnistria

„Noi am vrut să transmitem un mesaj oamenilor. Noi, cei din Parlament, indiferent de culoarea politică, vrem pace. Parlamentul a primit o declaraţie şi s-a obligat să elaboreze un plan de acţiuni, şi sper că vom lucra împreună asupra acestuia. Una dintre propuneri a fost să formăm un grup de lucru cu reprezentanţi de la Chişinău. Sperăm că la masa de negocieri să se implice şi cei de la Tiraspol”, a afirmat Reşetnicov.

Totodată, liderul Partidului Democrat din R.Moldova Dumitru Diacov a menţionat că autorităţile de la Chişinău se aşteaptă la o evolutie după ce Evgheni Şevciuk a devenit lider al regimului separatist de la Tiraspol.

„Toţi ne-am aşteptat la o evoluţie. Acum au venit oameni noi şi noi am sperat că vor fi schimbări. Noi nu ne putem comporta ca şi Tiraspolul. Noi suntem parteneri la nivel de UE (Uniunea Europeană)”, a declarat Diacov.

Aceeaşi idee a fost susţinută de către deputatul liberal-democrat Valeriu Streleţ.

„A fost un îngheţ, iar după alegerea lui Şevciuk am aşteptat o accelerare. Noi am avut o impresie că Şevciuk a trezit nelinişte prin întâlnirile pe care le-a avut cu Filat”, a punctat Streleţ.

Parlamentul moldovean a adoptat vineri, 21 iunie, o declaraţie cu privire la situaţia din regiunea transnistreană. În aceasta se menţionează că diferendul transnistrean urmează să fie rezolvat pe cale paşnică.

Declaraţia nu a fost sustinută de către liberalii conduşi de Mihai Ghimpu, de deputatul neafiliat Mihai Godea şi de către socialiştii lui Igor Dodon.

Te-ar mai putea interesa și
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, oferind un test decisiv al rezilienței lor după cinci săptămâni......
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...