Schimbări la Euroins România. Compania s-a mutat într-un sediu nou, își extinde echipa și face investiții noi în digitalizare

Euroins România a anunțat că s-a mutat într-un nou sediu central în J8 Office Park din București, iar cei 300 de angajați ai săi din București au început deja să lucreze în noul birou, intins pe un etaj, intr-un spatiu inchiriat de 2.398 mp.
Ion Dobreanu - mie, 02 feb. 2022, 17:19
Schimbări la Euroins România. Compania s-a mutat într-un sediu nou, își extinde echipa și face investiții noi în digitalizare

Noua locație îi permite companiei să își continue politica de recrutare de specialisti și cresterea echipei care oferă suport clienților și să facă investiții pentru digitalizarea, modernizarea aplicațiilor online prin care clienți își pot deschide dosare de daună și noi tehnologii care permit un flux intern mai rapid de procesare a documentelor, ceea ce scurtează și mai mult timpii de plată.

Noul birou al Euroins va funcționa ca sediu operațional, în timp ce la vechiul birou situat în zona Pipera, Euroins își va păstra centrul de daune și servicii pentru clienți. Demersurile pentru schimbarea sediului social au început încă de la sfârșitul anului trecut, iar modificarea a fost procesată și înregistrată de Registrul Comerțului.

„Noul nostru sediu central din București reprezintă încă o etapă finalizată cu succes în planul de transformare al Euroins, un proces care a început în 2021. Am parcurs un drum lung în doar un an. Noua noastră cultură organizațională și setul de valori al companiei sunt din ce în ce mai recunoscute și în modul nostru de lucru. Am ales acest nou spațiu întrucât reflectă perfect aceste valori, este prietenos cu mediul și se potrivește perfect cu organizația noastră, precum și cu nevoile angajaților noștri. În ultimul an ne-am mărit substanțial echipa, iar această creștere va continua cu noi produse de asigurare, cu atenția sporită pe care o oferim pe partea de servicii pentru clienți. În plus, continuăm să ne dezvoltăm infrastructura online, iar aceste investiții în tehnologie au fost mai ușor de implementat într-o casă nouă”, a declarat Tanja Blatnik, CEO al Euroins România.

Noul spațiu asigură un mediu de lucru modern, adaptat cerințelor și tendintelor actuale ale pietei muncii, cu lucru mixt – prezență fizică si telemuncă. De asemenea, se pune accent pe colaborarea între angajați. Astfel, noul spațiu are dimensiuni optimizate față de vechiul sediu al Euroins România din zona Pipera, se specifică în comun icatul.

Sediul central al companiei este situate într-o clădire inteligentă de tip Clasa A – care corespunde standardelor înalte din perspectiva securității și sănătății, cu un impact redus asupra mediului. J8 Office Park a fost ales de Euroins și pentru accesibilitatea sa, întrucât acest nou parc de birouri este situat în zona de nord a capitalei, aproape de metrou.

“Noul sediul al companiei este un loc care ne reprezintă cu adevărat și care spune povestea momentului în care ne aflăm. Amenajarea sa a urmărit realizarea unui mediu de lucru confortabil și sigur, bine organizat și cu o estetică armonioasă, în care să ne putem pune în valoare ca echipa. O echipă puternică, formată din profesioniști valoroși și dedicați, unită prin valorile care ne reprezintă și pentru care Euroins este mai mult decât un simplu loc de muncă.

Noua noastră casă consolidează și dă substanță culturii noastre organizaționala și cu siguranță confirmă preocuparea companiei față de ceea ce reprezintă cu adevărat cea mai importantă resursă: oamenii”, a declarat Monica Sârbu, director Resurse Umane al Euroins România.

De asemenea, Euroins a investit într-o nouă rețea tehnologică, cu servere rapide și echipamente IT performante pentru a susține aplicația Euroins prin care clienții își pot deschide dosarele de daună online, dar și pentru optimizarea fluxurilor interne de procesare a datelor și scurtare a timpilor de plată.

Din perspectiva siguranței și sănătății, noul sediu dispune de sistem de ventilație care introduce aer proaspăt 100%, fără ca acesta să fie recirculat. Astfel sunt captate 99,99% din particulele microscopice. Din perspectiva impactului asupra mediului, fațada clădirii este acoperită cu un material reciclabil. Clădirea folosește și energie regenerabilă, încălzirea apei fiind asigurată de un sistem de panouri solare.

Despre Eurohold și Euroins Insurance Group (EIG)

Eurohold este cel mai mare holding privat din Bulgaria, lider în Europa Centrală și de Est, în Europa de Sud-est și Comunitatea Statelor Independente. Activează în sectoarele asigurări, leasing, vânzări de mașini, gestionarea activelor și servicii de investiții. Este listat la Bursa de Valori Bulgară și la Bursa de Valori din Varșovia. Eurohold deține și Grupul Euroins Asigurări (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri independente în sectorul asigurărilor din CEE/SEE/CSI, prezentă în 11 țări, cu subsidiare în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina, Georgia, Rusia și Belarus. EIG activează, de asemenea, în Grecia și Polonia, având o nișă de operațiuni de asigurări în Spania și Italia. În prezent, grupul de asigurări are peste patru milioane de clienți și 3000 de angajați.

 

Te-ar mai putea interesa și
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
Compania IT HMD anunță că a lansat cele mai recente creații a sa: telefoanele cu taste Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G. Acest trio vine într-un curcubeu de culori, iar prețurile......
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale, anunță că va inaugura pe 1 mai un nou centru comercial modern în ...
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, ...
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat, marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Compania Naţională Loteria Română, ...