Asociaţia Energia Inteligentă: Plafonarea preţului la gaze duce la noi scumpiri din aprilie

Plafonarea preţului gazelor a fost o măsură inutilă şi, mai rău, va determina noi scumpiri începând cu luna aprilie, potrivit unei analize realizate de Asociaţia Energia Inteligentă.
AGERPRES - lun, 07 feb. 2022, 12:31
Asociaţia Energia Inteligentă: Plafonarea preţului la gaze duce la noi scumpiri din aprilie

„Preţul mediu al gazelor naturale la consumatorul final în luna noiembrie 2021, conform datelor INS, este de circa 220 lei/MWh. Astfel, aparent, plafonarea preţului final al gazelor naturale la o valoare de 370 lei/MWh şi de 310 lei/MWh de la 1 februarie este inutilă în această perioadă”, au arătat reprezentanţii asociaţiei, scrie Agerpres.

În plus, fixarea unui prag superior a făcut ca toate preţurile din piaţă să crească, au adăugat ei.

„În fapt, plafonarea a avut un efect foarte important, a determinat, conform site-ului ANRE, creşterea preţului gazelor ofertate pe piaţă de la un nivel de minimum 220 lei/MWh la un nivel de minimum 420 lei/MWh în luna noiembrie 2021 şi de 640 lei/MWh în luna ianuarie 2022. Astfel, toate contractele care ajung la scadenţă în această perioadă sau în perioada imediat următoare se vor încheia la preţuri mai mari de 600 lei/MWh”, potrivit sursei menţionate.

Asociaţia subliniază că, pentru mulţi consumatori casnici, plafonarea nu are nici un efect în momentul de faţă (conform unui studiu AEI, 80% din consumatorii casnici de gaze nu vor beneficia de plafonarea preţului), dar va aduce un preţ mai ridicat al gazelor la consumatorul final în anul 2022.

„În următoarele luni la aproape toţi consumatorii casnici le expiră contractele de gaze, iar noile contracte se vor încheia la preţuri peste preţul gazelor din acest moment. Astfel, în aprilie 2022 nu doar că nu vom avea preţuri mai mici la gaze decât perioada similară a anului 2021, dar vom avea chiar şi creşteri importante de preţ pe care le estimăm în medie să fie de circa 120% faţă de preţul mediu din anul trecut”, potrivit analizei.

Mai mult, de la 1 aprilie 2022, vor avea loc creşteri ale tarifelor de transport şi distribuţie, anul 2022 fiind anul în care se încheie o nouă perioadă de reglementare. Potrivit experţilor, vor avea loc importate creşteri ale tarifelor datorită racordării gratuite impuse de autorităţi (gratuitatea promisă se face pe creşterea tarifelor plătite de către ceilalţi consumatori), creşterii costului cu pierderile de gaze şi consumul tehnologic, investiţiilor inutile sau ineficiente din sector şi altele.

„În anul 2020 autorităţile au legiferat Gas Release Program, care avea scopul declarat să scadă preţul gazelor, rezultatul real a fost începutul creşterii preţului gazelor în România. În anul 2021 autorităţile au legiferat Plafonarea Preţului la gaze, care avea scopul declarat să scadă preţul gazelor, rezultatul real a fost creşterea preţurile tuturor ofertelor. În concluzie: Nu cresc taxele, dar cresc facturile la energie! Pentru oameni aceeaşi sărăcie”, au precizat responsabilii asociaţiei.

 

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...