Centura București: A fost contractat studiul de fezabilitate pentru trei pasaje noi pe zona de sud

Toată Centura Bucureștiului va fi modernizată la 4 benzi, a anunțat marți secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu, cu ocazia semnării unui nou contract pentru studii de fezabilitate.
Ion Dobreanu - mar, 08 feb. 2022, 19:04
Centura București: A fost contractat studiul de fezabilitate pentru trei pasaje noi pe zona de sud

„A fost semnat contractul cu asocirea Grafic Tends – SVL Proec pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru ”, a transmis secretarul de stat pe pagina proprie de Facebook.

Pentru modernizarea sectorului sudic între A2 și A1 se are în vedere lărgirea centurii la 4 benzi, realizarea de drumuri colectoare, pasaje/pasarele pietonale (suprateran/subteran), trotuare, parcări, stații autobuz, reamenajarea intersecțiilor cu drumurile clasificate în vederea creșterii capacității de transport pe sectorul de Sud al Centurii Bucureștiului, panouri fonoabsorbante și alte lucrări ce pot fi implementate în vederea creșterii siguranței auto și pietonale.

Vor fi pasaje denivelate la intersecțiile:
➡ Ieșirea din Popești Leordeni (pe șoseaua Leordeni) la intersecția cu Centura Bucureștiului
➡ Între DJ301 A (Glina) și Centura Bucureștiului
➡ Intersecția dintre Splaiul Independenței și Centura Bucureștiului

Pentru modernizarea sectorului nordic, între A1 – DN1 – A2, se are în vedere fluidizarea traficului pe Centura Bucureștiului, în perspectiva integrării viitoare a acesteia în structura bulevardelor Capitalei și în perspectiva interconectării acesteia cu A0, prin drumurile radiale, dar și facilitarea accesului în zona orbitală a Municipiului București.

„Această nouă etapă de modernizare trebuie să țină cont și de dezvoltarea noilor sisteme de transport în comun, fie că e vorba despre tren metropolitan, tramvai sau trasee cu autobuzul. Se vor studia și propune soluții pentru intersecțiile Centurii de Nord a Capitalei cu drumurile județene în localitățile: Chiajna, Dragomirești Vale, Tunari, Ștefănești și Moara Domnească – Găneasa, precum și cu drumurile naționale DN3, DN1 și DN7”, a menționat Scrioșteanu.

UPDATE 20:00

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis la rândul său că marți, 8 februarie 2022, a semnat contractele având ca obiect

  • „Elaborare Studiu de Fezabilitate – Identificare măsuri de sporire a siguranței traficului pe Centura existentă a Municipiului București, inclusiv îmbunătățirea unor intersecții de pe DN CB, Sector I cuprins între A1 (km 55+520 – DN 1 km 71+490 / 0+000) – A2 (km 23+600)” și
  • „Elaborare Studiu de Fezabilitate – Identificare măsuri de sporire a siguranței traficului pe Centura existentă a Municipiului București, inclusiv îmbunătățirea unor intersecții de pe DN CB, Sector II cuprins între A2 (km 23+600) și A1 (km 55+520)”, cu ofertantul declarat câștigător, respectiv ASOCIEREA S.C. GRAFIC TENDS S.R.L. – S.C. SVL PROEC S.R.L.

Valoarea contractului de servicii pentru Sectorul I este de 3,33 milioane de lei fără TVA.
Valoarea contractului de servicii pentru Sectorul II este de 3,01 mlioane de lei fără TVA.

Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.

Durata contractului este de 15 luni, pentru cele 2 contracte de servicii, astfel:

– Studiu de fezabilitate: 10 luni de la data de începere;
– Documentația suport pentru Asistență Tehnică acordată Beneficiarului pentru depunerea și susținerea Aplicației de Finanțare – 14 luni de la Data de Începere;
– Documentația Tehnică (parte integrantă din documentația de atribuire) a contractului/contractelor de proiectare și execuție lucrări pentru Asistența Tehnică acordată Beneficiarului, precum și documentele aferente perioadei cuprinse între momentul publicării Anunțului/Anunțurilor de Participare și termenul/termenele limită de depunere a ofertelor – 14 luni de la Data de Începere

Prin elaborarea studiilor se vor identifica măsuri de sporire a siguranței traficului pe Centura rutieră existentă a Municipiului București, care vor conduce și la creșterea capacității de transport a infrastructurii rutiere în zona de sud și de nord.

Te-ar mai putea interesa și
MEDAT prelungește termienul de înscriere în Platformei de dialog strategic pentru o economie competitivă şi rezilientă
MEDAT prelungește termienul de înscriere în Platformei de dialog strategic pentru o economie competitivă şi rezilientă
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a prelungit până la 2 octombrie 2026 termenul de depunere a candidaturilor pentru organizaţiile care doresc să......
CNAIR: Platforma de taxare TollRo intră în etapa de testare
CNAIR: Platforma de taxare TollRo intră în etapa de testare
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță lansarea în etapă de testare a aplicației ...
Firmele de construcții se plâng că nu primesc banii pentru lucrările executate prin PNRR. Diferența dintre stadiul fizic al proiectelor realizate și sumele efectiv încasate e de 3 miliarde de euro, susține FPSC
Firmele de construcții se plâng că nu primesc banii pentru lucrările executate prin PNRR. Diferența dintre stadiul fizic ...
Diferenţa dintre stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori prin PNRR şi sumele efectiv încasate se ridică ...
FlixBus introduce o linie nouă București-Chișinău
FlixBus introduce o linie nouă București-Chișinău
FlixBus, compania globală de travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, anunță ...