Heineken a raportat câştiguri peste estimări în 2021

Heineken NV, al doilea producător mondial de bere, a raportat câştiguri peste estimări în 2021, în urma majorării preţurilor şi a reducerii de costuri, dar a avertizat că este posibil să nu-şi îndeplinească obiectivul pe termen mediu privind marja de profit, din cauza impactului semnificativ al inflaţiei, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 16 feb. 2022, 11:31
Heineken a raportat câştiguri peste estimări în 2021

Compania olandeză, care produce sortimente ca Heineken, Tiger şi Sol, dar şi cidrul Strongbow, a apreciat că pandemia de COVID-19 încă va afecta veniturile din 2022, iar impactul în urma inflaţiei şi presiunile din lanţurile de aprovizionare vor fi semnificative, scrie Agerpres.

„Per ansamblu, ne aşteptăm la o îmbunătăţire modestă a profitului operaţional în 2022”, se arată într-un comunicat al companiei.

Heineken încă are ca obiectiv o marjă de profit operaţional de 17% în 2023, dar se confruntă cu „sporirea incertitudinilor” din cauza mediului economic şi a majorării costurilor de producţie.

Compania olandeză a vândut cu 4,6% mai multă bere în 2021 decât în 2020, creşteri fiind înregistrate în toate regiunile, cu excepţia Asiei. Majorarea preţurilor şi tendinţa consumatorilor de a achiziţiona sortimente mai scumpe de bere au dus la creşterea veniturilor nete cu 12,2%.

Profitul operaţional a urcat cu 43,8%, la 3,41 miliarde de euro, peste estimările analiştilor, de 3,30 miliarde de euro. Anterior, Heineken anunţase că rezultatele din 2021 vor fi la nivelul de dinaintea pandemiei, în 2019.

Din planul de economii de două miliarde de euro, care implică concedierea a 8.000 de angajaţi, Heineken a realizat până acum 1,3 miliarde de euro.

Grupul Heineken are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere şi cidru internaţionale, regionale, locale şi de specialitate.

În România, compania oferă un portofoliu divers de mărci de bere şi cidru, câteva dintre acestea fiind produse în cele patru fabrici locale (Constanţa, Craiova, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc). Fabricile din România au peste 1.100 de angajaţi şi se aprovizionează de la furnizori locali cu peste 70% din ingrediente.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din bănci pentru finalul lui 2026. Dacă ING Bank spune că inflația va crește......
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.