heineken

Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață în cel mai slab an din istoria industriei

Producătorul olandez de bere Heineken, al doilea jucător pe piaţa berii din România după Ursus, a câștigat cotă de piață în 2025, anul în care consumul a ajuns la minimum ultimilor 20 de ani. Compania cu trei fabrici la nivel local a pus pe piață 4,2 milioane de hl de bere, cu 2,3% mai puțin decât în 2023 în condițiile în care, în acest interval, consumul local a scăzut cu aproape 4%. „România rămâne o piață importantă pentru Heineken, iar investițiile noastre din perioada următoare vor continua să susțină dezvoltarea pe termen lung a businessului local”, transmite managementul companiei.

Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață în cel mai slab an din istoria industriei
Care este cel mai mare investitor străin în România

Şeful Heineken va demisiona, după aproape şase ani la conducerea companiei

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Heineken, vânzări în scădere din cauza negocierilor privind prețurile cu comercianții europeni

Heineken România are un nou Director General

Heineken, vânzări peste așteptări în 2024. Profit estimat, între 4% și 8% în 2025

Heineken România vizează poziția de lider pe plan local și investește masiv în eficientizare. A produs anul trecut 4.3 milioane hectolitri de bere și cidru

Engie a încheiat un acord cu Heineken pentru soluții de reducere a emisiilor în cele trei fabrici de bere din România

ANPC a amendat Heineken România cu 65.000 de lei. Inspectorii au găsit 1,8 milioane de sticle de bere Ciuc cu rugina pe capac

Heineken raportează pierderi, pe fondul dificultăţilor din China

Heineken se retrage din Rusia

Heineken se retrage din Rusia

Ce se va întâmpla cu angajații fabricii Heineken de la Constanța. Compania ar putea concedia în jur de 8% din tot efectivul companiei

Heineken va închide fabrica din Constanța. Produce sub capacitate de câțiva ani

Heineken a raportat câştiguri peste estimări în 2021

Profitul Heineken s-a dublat în primul semestru din 2021

Platforma Stockday își extinde serviciile si va oferi peste 40 de mărci de băuturi, ca urmare a asocierii dintre Heineken România și Coca-Cola HBC România

Heineken anunţă concedieri după ce profitul a scăzut în urma pandemiei

Profitul net al Heineken a scăzut cu 76% în primele nouă luni din 2020

Vânzările Heineken au fost influențate negativ de pandemie. Compania se așteaptă la noi scăderi în trimestrul doi

Heineken se extinde în China, cea mai mare piaţă din lume

Heineken dezminte speculaţiile privind o posibilă vânzare a unor operaţiuni din Ungaria şi România către Lixid

Cum a supravieţuit o bere artizanală făcută într-o fabrică comunistă din Harghita luptei cu gigantul Heineken

Disputa între Heineken şi Lixid Project privind brandurile Ciuc si Csiki, aproape de final

Ungaria vrea să interzică simbolurile naziste şi comuniste. Sigla Heineken, o posibilă victimă

Un oficial ungar a criticat dur Heineken în urma procesului împotriva unei mărci de bere din România

Cifra de afaceri a Heineken România a scăzut cu 3% în 2014

Heineken: Vremea nefavorabilă şi creşterea economică lentă din Europa au redus profitul net, în T3

Topul celor mai valoroase 10 branduri din lume

Familia care deţine Heineken a respins oferta de preluare transmisă de SABMiller

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 12.03.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 12.03.2014