Ruşii merg la urne pentru a-şi alege un nou Parlament

Ruşii au început să voteze, duminică, la alegerile legislative care ar urma să fie câştigate de partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin, într-un peisaj politic închis, după o campanie marcată de nereguli şi presiuni fără precedent, relatează AFP.
Economica.net - D, 04 dec. 2011, 08:28

Circa 110 milioane de alegători sunt chemaţi să desemneze 450 de deputaţi ai Camerei inferioare a Parlamentului (Duma), în cadrul unui scrutin-test pentru premierul rus, care se pregăteşte să revină la Kremlin în 2012, după două mandate de preşedinte (2000-2008), pe fondul unei scăderi a popularităţii.

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 08.00 (06.00 ora României) la Moscova şi în alte regiuni mai mari din această ţară, cea mai mare din lume, care se întinde pe nouă fusuri orare, şi se vor închide la ora 17.00 GMT (19.00 ora României) în vest.

În afară de Rusia Unită, alte trei formaţiuni care fac parte din adunarea actuală – Partidul Comunist, Partidul Liberal-Democrat şi Rusia Dreaptă (centru-stânga) – ar urma să depăşească pragul minim de 7 la sută pentru a intra din nou în Dumă.

Partidul de opoziţie Iabloko, creditat cu 4 la sută din voturi, are puţine şanse să intre în Parlament. În ceea ce priveşte partidul opoziţiei liberale Parnass, acesta a fost exclus de la scrutin şi a cerut, ca şi opoziţia radicală, boicotarea alegerilor sau votul nul, în semn de protest.

În Ciukotka, regiune din Externul nord-estic, în apropiere de cercul polar, „alegătorii vin să voteze pe o temperatură de minus 26 de grade Celsius şi puţin vânt”, a declarat un oficial local, Konstantin Mihailov.

La Vladivostok, subofiţerul Nikolai Ponomarev a declarat că a votat pentru Rusia Unită: „În primăvară, familia mea a primit un apartament într-un district nou”, a declarat el, subliind că partidul lui Putin apără interesele armatei şi că aşteaptă o creştere a salariului în ianuarie.

În schimb, Anastasia Levcenko a votat pentru Rusia Deraptă după ce în 2007 a optat pentru partidul lui Putin: „Sunt dezamăgită, nu s-a făcut aproape nimic în patru ani”, declară această pensionară în vârstă de 62 de ani.

Rusia Unită, care domină o scenă politică închisă de un deceniu, ar urma să piardă majoritatea de două treimi din Dumă, care îi permitea, în caz de necesitate, să amendeze Constituţia.

Potrivit ultimului sondaj al institutului independent Levada, partidul lui Vladimir Putin, a cărui listă este condusă de preşedintele Dmitri Medvedev, era creditat cu 56 la sută din intenţiile de vot în noiembrie, după ce a pierdut 12 puncte într-o lună.

În faţa acestei situaţii, autorităţile au încercat să mobilizeze alegătorii prin toate mijloacele, exercitând presiuni asupra administraţiei şi salariaţilor, potrivit opoziţiei şi mai multor organizaţii neguvernamentale.

Pentru a împiedica orice reuniune de contestare, mişcarea de tineret pro-Kremlin Naşi (Ai Noştri) a anunţat că va strânge până la 15.000 de militanţi în centrul Moscovei în momentul alegerilor legislative pentru a „neutraliza” orice acţiune de contestare a scrutinului.

Te-ar mai putea interesa și
Propunerea lui Zelenski pentru un dialog direct între Ucraina şi Rusia, susţinută de Londra, Paris şi Berlin
Propunerea lui Zelenski pentru un dialog direct între Ucraina şi Rusia, susţinută de Londra, Paris şi Berlin
Liderii francez, german şi britanic au susţinut duminică propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un "dialog direct" între Ucraina şi Rusia, "cu participarea activă a Statelor Unite şi a......
Operațiunea Jupiter continuă. Peste 150 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară
Operațiunea Jupiter continuă. Peste 150 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară
Parchetul General şi Poliţia Română continuă acţiunile în cadrul operaţiunii Jupiter prin efectuarea luni a 154 de ...
Băncile consideră injustă amenda de 700 de milioane de euro de la Concurență și o vor ataca la unison în instanță. Ce spun BCR, BT, Unicredit, BRD și CEC
Băncile consideră injustă amenda de 700 de milioane de euro de la Concurență și o vor ataca la unison în instanță. ...
În contextul în care Consiliul Concurenței a anunțat ieri decizia de a amenda cele 10 bănci sistemice cu 710 milioane ...
Viitorul model electric Dacia, produs într-o uzină care „asigură calitate, eficiență și are angajați foarte bine pregătiți”
Viitorul model electric Dacia, produs într-o uzină care „asigură calitate, eficiență și are angajați foarte bine ...
O uzină care a luat naștere cu 13 ani înainte de cea din Mioveni și care a trecut recent printr-o perioadă extrem de ...