Aurul şi petrolul s-au scumpit după ce Putin a ordonat armatei să avanseze în teritoriile separatiste din Ucraina

Aurul şi petrolul s-au aflat în fruntea unei tendinţe generale de apreciere a materiilor prime după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat luni seara armatei ruse "să menţină pacea" în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina cărora le-a recunoscut independenţa, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 22 feb. 2022, 09:35
Aurul şi petrolul s-au scumpit după ce Putin a ordonat armatei să avanseze în teritoriile separatiste din Ucraina

Cotaţia barilului de ţiţei West Texas Intermediate a crescut cu peste 3%, până la peste 93 de dolari per baril, în timp ce uncia de aur a atins cea mai ridicată valoare din ultimele opt luni.

Tensiunile geopolitice din Europa de Est şi Orientul Mijlociu au agitat pieţele şi au împins cotaţia barilului de petrol până la aproape 100 de dolari. Un eventual conflict în Ucraina sau sancţiunile impuse Rusiei ar putea afecta livrările de materii prime precum petrol, gaze naturale, aluminiu şi grâu. Creşterea cererii şi diminuarea stocurilor globale de petrol şi produse petroliere au alimentat şi ele tendinţa de apreciere, în condiţiile în care livrările suplimentare din Iran sunt incerte având în vedere că negocierile pe tema programului nuclear se prelungesc.

„Săptămâna aceasta, Ucraina va domina volatilitatea pe pieţele la termen scurt. Petrolul se va tranzacţiona la peste 130 de dolari barilul dacă tancurile vor trece graniţa ucraineană. Asta ar fi un element negativ pentru acţiuni dar şi mai grav pentru aur”, spune Jeffrey Halley, analist la Oanda Asia Pacific Pte.

În acelaşi timp, la Bursa de cereale de la Chicago cotaţiile futures la grâu au urcat la cel mai ridicat nivel din ultima lună după ce tranzacţiile au fost reluate după sărbătoarea de luni din SUA. Rusia şi Ucraina sunt responsabile pentru aproape un sfert din tranzacţiile mondiale cu grâu şi o cincime din vânzările de porumb. Există îngrijorarea că o escaladare ar putea perturba livrările de cereale din bazinul Mării Negre într-un moment în care preţurile mondiale la alimente sunt deja la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Statele Unite ar putea impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, marţi, după un răspuns iniţial prudent la ordinul preşedintelui Vladimir Putin de a desfăşura trupe ruse în două zone separatiste din Ucraina. „Plănuim să anunţăm marţi noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la deciziile şi acţiunile Moscovei de luni. Ne coordonăm cu aliaţii şi partenerii noştri pentru acest anunţ”, a declarat luni pentru AFP un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiţii în digitalizarea şi......
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și ...
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel au fost introduse rezultate măsurabile și criterii clare
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel ...
Ministerul Finanțelr anunță că Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea sa, Hotărârea privind metodologia de stabilire ...