Altex intră pe piața împrumuturilor de nevoi personale, în parteneriat cu Credex. Vinde credite de până la 10.000 de lei, ce pot fi încasate cash, pe loc, în magazine

Altex și Credex IFN, parte a aceluiași grup controlat de omul de afaceri Dan Ostahie, intră pe piața creditelor de nevoi personale printr-un produs ce poate fi accesat direct în magazinele Altex și Media Galaxy sau online, pe site-ul Altex. Se pot obbține până la 10.000 de lei cash, cu o rată fixă ce pornește de la 9,99% și poate ajunge la 40%.
Alina Stanciu - joi, 24 feb. 2022, 09:56
Altex intră pe piața împrumuturilor de nevoi personale, în parteneriat cu Credex. Vinde credite de până la 10.000 de lei, ce pot fi încasate cash, pe loc, în magazine

Altex, liderul pieței electroIT din România alături de Credex IFN, parte a aceluiași grup au lansat un credit de nevoi personale ce se poate acorda cash, pe loc, ȋn orice magazin Altex și Media Galaxy, potrivit unui comunicat al companiei. De asemenea, se poate aplica pentru credit și online, pe site-ul Altex, caz în care clienții vor primi banii într-un cont. Clienții pot obține cash până la 10.000 lei sau până la 20.000 de lei în cont, pentru o rată a dobânzii ce pornește de la 9,9% și poate ajunge până la  40%, în funcție de o serie de elemente avute în vedere în analiza cererii de credit, precum vechimea și stabilitatea la locul de muncă, constanța veniturilor, existența unui istoric de creditare și modul în care au fost rambursate creditele deținute până în prezent.

Dacă banii nu sunt rambursați în 30 de zile, atunci, pe lângă dobânda fixă se mai aplică un comision de analiză de 290 lei și un comision lunar de 10 lei.

Cei care achită împrumutul în 30 zile, pot returna banii fără niciun fel de dobândă sau alte comisioane. Perioada de creditare este între 6 și 59 luni.

 ,,Am gândit acest credit ȋn contextul ȋn care traversăm o perioadă marcată de scumpiri pe linie, ȋn care apar și tot felul de cheltuieli neprevăzute. Venim cu o soluție prin care ne ajutăm clienții să depășească eventuale momente de criză, rapid, sigur și fără costuri mari, pe termen scurt sau mediu. ,,Creditul Bani Gheață” nu este condiționat de o comandă trecută sau viitoare la Altex și oricine poate aplica pentru acest serviciu financiar”, declară Edvin Abdulachim, director comercial Altex.

În ce condiții se poate lua credit de la Altex

pentru a putea accesa acest sistem de finanțare, clienții trebuie s[ fie

  • cetățeni români cu domiciliul în România
  • să aibă între 18 si 70 de ani (neîmpliniți la data ultimei rate scadente)
  • vechimea mimina la actualul loc de muncă: 6 luni
  • Venitul minim acceptat:

– Angajati: 1500 lei

– Pensionari: 1000 lei

,,Ne bucurăm că putem extinde parteneriatul cu Altex, de la credite de bunuri de consum și la credite de nevoi personale. ,,Creditul Bani Gheață” a fost special conceput pentru clienții Altex, pentru situații neprevăzute sau nevoi imediate. Acest serviciu este accesibil atât salariaților, cât și pensionarilor, iar cei care aplică nu trebuie să dețină sau să aplice pentru un card de credit. Folosim un flux de creditare digital pentru contractele de credit, iar acest lucru înseamnă un proces extrem de rapid de aprobare pentru clienți, în 30 de minute pot pleca pleca acasă cu banii cash”, afirmă Traian Baicu, director general al Credex IFN.   

Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară.

Înființată în anul 2018, Credex IFN S.A. este o instituție financiară nebancară, înscrisă în Registrul Special al Băncii Naționale. Compania face parte din grupul Altex România. În prezent, compania oferă o gamă variată de servicii financiare: credite de bunuri de consum, credite de nevoi personale, credite auto și asigurări de viață în parteneriat cu Metlife.

Citește și

Te-ar mai putea interesa și
Escrocherii cu criptomonede: sfaturi dovedite pentru utilizatorii de criptomonede
Escrocherii cu criptomonede: sfaturi dovedite pentru utilizatorii de criptomonede
Portofelele sunt folosite pentru a păstra criptomonedele și, datorită lor, fiecare investitor poate fi propria sa „bancă”. Deoarece au atras un interes deosebit, merită să aprofundăm un......
Lichidatorul Euroins a atacat contractul prin care fostul lider RCA a trimis în Bulgaria 300 de milioane de euro. Șeful Eurohold contestă autoritatea CITR, numit lichidator de Tribunal: „Nu a fost desemnat legal”
Lichidatorul Euroins a atacat contractul prin care fostul lider RCA a trimis în Bulgaria 300 de milioane de euro. Șeful ...
Assen Christov, președintele Eurohold, grupul bulgar din care făcea parte și falimentara Euroins România, contestă agresiv ...
Rusia și Ucraina pun frână exporturilor UE. Cum joacă România pe o piață care s-a micșorat deja cu 500.000 de tone
Rusia și Ucraina pun frână exporturilor UE. Cum joacă România pe o piață care s-a micșorat deja cu 500.000 de tone
Ritmul exporturilor de grâu din Europa va încetini în a doua jumătate a acestui an comercial din cauza concurenței puternice ...
Agricultorii mai au doar două luni pentru accesarea creditelor Rural Plus, cu garanția statului. Termen limită, 30 iunie 2024
Agricultorii mai au doar două luni pentru accesarea creditelor Rural Plus, cu garanția statului. Termen limită, 30 iunie ...
La 30 iunie 2024, programul dedicat agricultorilor, prin care creditele gen Rural Plus sunt garantate în proporție de 90% ...