Portugalia devansează trimiterea de militari în România și accelerează acordarea de vize pentru ucraineni

Portugalia va devansa trimiterea unei companii de infanterie în România în cadrul NATO, prevăzută iniţial pentru a doua jumătate a anului, şi va accelera primirea refugiaţilor ucraineni prin acordarea de vize de urgenţă, informează EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 25 feb. 2022, 21:41
Portugalia devansează trimiterea de militari în România și accelerează acordarea de vize pentru ucraineni

Premierul portughez Antonio Costa (foto) a declarat vineri într-o conferinţă de presă după summitul NATO prin videoconferinţă că această companie de infanterie ce numără 174 de militari va pleca în România „în următoarele săptămâni”.

”Portugalia, pe lângă forţele pe care le are în acest an în cadrul comandamentului european al NATO, a decis să devanseze din trimestrul al doilea în acest trimestru mobilizarea unei companii de infanterie care să opereze în România şi să fie desfăşurată în următoarele săptămâni”, a precizat el.

Posibila desfăşurare anticipată a acestor militari a fost deja autorizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în şedinţa de joi, când s-a dat undă verde şi pentru mobilizarea a două forţe NATO de reacţie rapidă, care pot fi activate pentru misiuni NATO.

”Alte ţări anticipează sau îşi intensifică angajamentul în aceste ţări (vecine Ucrainei) pentru a oferi un sentiment clar de unitate şi descurajare în faţa acţiunii ruseşti”, a declarat Costa, care a calificat acţiunea militară a Rusiei drept un „război împotriva libertăţii de autodeterminare a unei ţări democratice”.

El a insistat: „Rusia trebuie să înţeleagă că nu numai că trebuie să înceteze agresiunea militară împotriva Ucrainei, dar nici măcar nu poate să viseze să întreprindă vreo acţiune agresivă împotriva vreunei ţări NATO sau prietene a NATO, cum ar fi Suedia şi Finlanda”.

În ceea ce priveşte ameninţările Moscovei la adresa celor două ţări nordice pentru participarea lor la reuniunea NATO, o alianţă din care nu fac parte, Costa a spus că acest lucru înseamnă că Rusia „a înţeles bine mesajul” cu privire la ceea ce înseamnă prezenţa lor la summit.

La invitaţia secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, Finlanda, Suedia şi Uniunea Europeană au participat la summitul Alianţei Nord-Atlantice desfăşurat vineri prin videoconferinţă, conform declaraţiei finale a reuniunii. Suedia şi Finlanda au anunţat joi că nu intenţionează să adere la NATO, în ciuda şocului provocat de atacul Rusiei asupra Ucrainei.

Pe de altă parte, Portugalia va accelera primirea refugiaţilor ucraineni şi a dat instrucţiuni ambasadelor portugheze din Ucraina şi din ţările învecinate să acorde „vize imediate”, deşi Costa nu a precizat dacă vor exista criterii pentru a putea beneficia de această procedură.

”Portugalia, care a avut privilegiul de a avea o comunitate ucraineană atât de bine integrată printre noi de mai mulţi ani, şi-a reiterat disponibilitatea deplină de a-i primi pe cei care doresc să-şi continue viaţa printre noi”, a spus el.

Mai multe ministere coordonează deja o operaţiune de „identificare a oportunităţilor de angajare” şi de emitere automată a numerelor de identificare fiscală şi de securitate socială pentru ucrainenii care sosesc în Portugalia.

Aproximativ 28.600 de ucraineni locuiesc în Portugalia şi reprezintă a cincea cea mai mare comunitate străină de pe teritoriul portughez, potrivit celor mai recente date ale Serviciului pentru străini şi frontiere (SEF).

Te-ar mai putea interesa și
Noile reguli aplicate pentru reducerea turismului de masă în zonele populare din Grecia urmăresc păstrarea moștenirii culturale a țării, susține ministrul adjunct de Interne
Noile reguli aplicate pentru reducerea turismului de masă în zonele populare din Grecia urmăresc păstrarea moștenirii ...
Noile reguli menite să reducă turismul de masă în zonele populare, care vor intra în vigoare din luna iunie, vor ajuta la păstrarea moştenirii culturale, consideră Konstantinos Gkioulekas,......
Softbinator Technologies anunță un profit în creștere cu 175% pentru trimestrul I din 2026
Softbinator Technologies anunță un profit în creștere cu 175% pentru trimestrul I din 2026
Softbinator Technologies (BVB: CODE), companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software ...
Administrația Prezidențială a încheiat un contract de lobby cu firma americană Eversheds Sutherland, pentru a-și îmbunătăți relațiile la Washington
Administrația Prezidențială a încheiat un contract de lobby cu firma americană Eversheds Sutherland, pentru a-și îmbunătăți ...
Președinția României a anunțat astăzi, pe site-ul oficial al instituției, că a încheiat un contract de lobby cu o ...
Primăria Galați anunță montarea a încă 15 stații noi pentru încărcarea mașinilor electrice
Primăria Galați anunță montarea a încă 15 stații noi pentru încărcarea mașinilor electrice
Primăria Municipiului Galați anunță că au fost montate încă 15 stații pentru încărcarea mașinilor electrice, care ...