Secretar de stat la Justiţie: Ar trebui să reglementăm insolvenţa persoanelor fizice

Insolvenţa persoanelor fizice ar trebui să fie reglementată şi în România, spune Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, iar noul Cod al insolvenţei ar trebui să permită şi cetăţenilor să îşi declare insolvenţa. Moţiu este primul oficial din guvernul Ponta care declară public că susţine o astfel de lege.
Mihai Banita - mie, 03 iul. 2013, 13:08
Secretar de stat la Justiţie: Ar trebui să reglementăm insolvenţa persoanelor fizice

„Părerea mea este că trebuie să avem şi o asemenea reglementare, a insolvenţei persoanelor fizice. Opoziţia care există în acest moment în diferite medii este parţial nejustificată, pentru că printr-o colaborare a tuturor instituţiilor şi organismelor implicate în procesul de reglementare s-ar putea ajunge la o reglementare bună şi eficientă şi în această privinţă. Suntem printre puţinele state, cred că Ungaria nu mai are, însă, spre deosebire de România, Fondul Monetar Internaţional a impus Ungariei să adopte o asemenea reglementare, pe când nouă deocamdată ne-a stopat-o”, a declarat Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, citat de Mediafax.

Declaraţia lui Moţiu, fost judecător la Curtea de Apel Timişoara, a fost făcută în cadrul unei dezbateri privind noul Cod al insolvenţei, desfăşurată la Banca Naţională a României. Secretarul de stat consideră că, cel mai probabil, insolvenţa persoanelor fizice va fi reglementată separat şi inclusă în noul Cod al insolvenţei, care ar trebui adoptat de către Parlament până la sfârşitul anului sau începutul anului viitor.

Prin insolvenţă, persoanele fizice pot să-şi restructureze datoriile şi să se redreseze financiar în cazurile cele mai fericite. Aceştia pot ajunge şi faliţi, caz în care activele deţinute sunt vândute şi datoriile sunt acoperite, în măsura în care există disponbilităţi băneşti. Datoriile care nu pot fi acoperite sunt şterese după o vreme, iar debitorul capătă şansa unui nou început.

În România nu există nicio pârghie prin care debitorul supraîndatorat să îşi uşureze povara, consumatorul român fiind printre cei mai năpăstuiţi din Europa.

Moţiu este primul oficial din guvern care se pronunţă în favoarea unei reglementări a insolvenţei persoanelor fizice, în condiţiile în care guvernul s-a angajat în faţa FMI să nu adopte niciunul dintre proiectele de reglementare a falimentului personal, aflate în diferite stadii în Parlament. FMI a insistat pentru reglementarea insolvenţei personale în mai multe ţări din Europa de-a lungul timpului.

Opoziţia în faţa unei astfel de reglementări vine din partea comunităţii bancare, inclusiv a BNR. Alexandru Păunescu, director adjunct al Direcţiei Juridice din BNR, spune că „acele state care au implementat procedura insolvenţei persoanelor fizice au făcut-o în perioadă de creştere economică, nu în plină criză”. Păunescu mai crede că „reglementarea acestei instituţii, cel puţin pentru moment, nu se impune şi nu este oportună din motive legate de contextul financiar actuale”.

Recent, tot în favoarea sistemului bancar, BNR a intervenit pentru ca o serie de modificări la legea 193/2000 privind clauzele abuzive să fie amânate de la 1 iulie la 1 octombrie, cea de-a doua amânare. Prevederile ar fi permis eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele (preformulate) încheiate între consumatori şi profesionişti, inclusiv bănci, pornind de la cazuri individuale.

Guvernatorul Mugur Isărescu declara recent că impactul ar fi major şi că ar pune în pericol siguranţa depozitelor bancare. Un studiu efectuat de BNR arată pierderi de până la 4,7 miliarde de lei pentru bănci, în cazul în care ar trebui să elimine unele clauze din contacte.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...