1EUR=4.6686 RON | Bucureşti 26 º
INDICI BURSIERI
BET
8108,84
-0.0019
BETPlus
1214,59
-0.0025
BET-FI
37145,15
-0.0039
BET-NG
684,42
-0.0038
BET-XT
752,54
-0.0026
ARAX
2.44
0,0000%
BIO
0.349
0,0000%
BRD
13.16
0,4580%
BRK
0.0802
0,2500%
BVB
24
-2,0408%
DAFR
0.0142
2,8986%
EBS
167
1,8293%
FP
0.89
0,0000%
OLT
0.224
0,4484%
PRSN
0.084
0,0000%
SIF1
2.53
-1,1719%
SIF2
1.376
-1,4327%
SIF3
0.218
0,2299%
SIF4
0.758
0,5305%
SIF5
1.904
0,4219%
SNP
0.315
-0,6309%
TEL
19.72
0,6122%
TGN
387
-1,4013%
TLV
2.35
-0,2123%

Studiu european: Românii îndatoraţi, printre cei mai năpăstuiţi din UE. Nu au nicio soluţie reală

Românii îndatoraţi sunt printre cei mai dezavantajaţi consumatori din Europa, reise dintr-un studiu făcut pentru Comisia Europeană. Legislaţia României nu prevede nicio scăpare pentru debitorii care nu-şi mai pot onora obligaţiile către bănci şi alţi creditori, spre deosebire de alte ţări europene, unde consumatorii au varianta falimentului personal şi a anulării datoriilor pe care nu le pot acoperi.

Comenteaza
Ca întotdeauna, România e pe ultimul loc la reformă în Europa. Debitorii faliţi nerecunoscuţi din România nu au nicio scăpare

România are una dintre cele mai restrictive legislaţii în tratarea supraîndatorării persoanelor fizice, reise dintr-un studiu* al London Economics (LE) pentru Financial Services User Group (FSUG), un grup de experţi constituit de Comisia Europeană pentru consultarea în problemele ce ţin de protecţia consumatorilor de servicii financiare.

În România, debitorii supraîndatoraţi nu au la îndemână nicio pârghie pentru a se elibera de datoriile pe care nu le mai pot achita şi singurele soluţii oferite de bănci în acest moment nu fac decât să ridice costul total al creditului.

Ţările europene merg spre o legislaţie care să ofere mai multă protecţie pentru debitorii supraîndatoraţi, astfel încât aceştia să fie reintegraţi economic în cazul în care nu-şi mai pot achita datoriile mari acumulate, şi să echilibreze relaţiile între necesitatea creditorilor de a-şi recupera creanţele şi imposibilitatea debitorului de a-şi achita datoriile. România nu merge, însă, în această direcţie.

Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene, România nu are o legislaţie în vigoare care să prevadă posibilitatea persoanelor fizice – spre deosebire de cele juridice - de a intra în procedura de faliment personal şi de a beneficia de reducerea poverii datoriei, în situaţia în care aceştia nu-şi mai permit să plătească în întreg datoriile.

În termeni generali, falimentul este un proces prin care un actor economic ajunge într-o poziţie în care întreprinde toate acţiunile posibile pantru a-şi achita datoriile atât cât este posibil, inclusiv prin lichidarea activelor, fondurile rezultate mergând către creditori. În general, această procedură este rezervată persoanelor juridice – firmelor – însă multe ţări din UE au o astfel de procedură şi pentru persoanele fizice – falimentul personal. În cazul în care debitorul în faliment nu mai are resurse de plată, acesta poate obţine o anulare a datoriilor reziduale - debt cancellation. De asemenea, unele ţări au legislaţie care oferă posibilitatea uşurării poverii datoriei prin eliminarea unei părţi din aceasta – debt relief.

Studiul arată că ţările din Europa de Est şi cele sudice au prevederi legale slabe pentru a adresa starea de insolvenţă a debitorilor persoane fizice, deşi unele dintre ele au înregistrat progrese în ultimii ani sau au în plan aprobarea unor noi legislaţii.

Am selectat câteva exemple din amplul studiu al London Economics, care acoperă 17 ţări europene, iar apoi vom reveni la situaţia României, ţară în care nu s-a întreprins nimic pentru a ameliora situaţia debitorilor supraîndatoraţi.

Europa de Est şi ţările sudice recuperează

Polonia a introdus legea falimentului presonal în anul 2009, însă aceasta a avut un efect limitat asupra debitorilor aflaţi în dificultatea de a-şi achita ratele la instituţiile de credit. Legea este foarte restrictivă în desemnarea debitorilor eligibili: doar cei afectaţi de o boală gravă, dezastre naturale sau de evenimente excepţionale pot aplica pentru faliment. De asemenea, aceştia trebui să acopere costurile administrative destul de ridicate ale acestui proces. La capătul acestui proces, debitorii obţin anulare datoriilor care nu pot fi acoperite şi achitate.

Legea a fost un eşec, notează autorii raportului. În primele trei luni au fost depuse 450 de aplicaţii, iar în primul an au fost depuse peste 1000 de petiţii. Doar 14 au fost acceptate. Astfel că guvernul de la Varşovia vrea să pună în aplicare o nouă variantă a legii în acest an, astfel încât să un număr mai mare de consumatori să fie eligibili, iar regulile să prevadă posibilitatea ca aceştia să poată negocia cu creditorii.

Grecia a reformat procedurile privind reorganizarea şi anularea datoriilor persoanelor fizice în 2010, inclusiv prevederile legii falimentului personal. Grecii supraîndatoraţi trebuie să treacă prin trei paşi pentru a obţine iertarea datoriilor care nu pot fi achitate. Primul pas este cel de negociere extrajudiciară cu creditorii. Dacă acesta eşuează, urmează procedura de înţelegere în cadrul instanţei cu creditorii, iar apoi de ajustare a datoriei în instanţă. În ultimul caz, activele debitorului sunt lichidate şi este realizat un plan de rambursare a datoriei rămase (dacă debitorul este şomer, bolnav grav sau are venituri prea mici, atunci nu mai sunt plătite niciun fel de rate). Dacă planul este respectat, atunci debitorul obţine eliminarea datoriilor rămase.

Acesta poate păstra şi locuinţa dacă aceasta valorează mai puţin de 300.000 de euro şi se obligă să respecte un plan de rambursare de până la 20 de ani a până la 85% din valoare proprietăţii. Analiştii LE notează că în condiţiile în care piaţa imobiliară din Grecia a căzut în această perioadă îndelungată de recesiune, şi valoarea creditelor ipotecare este peste valoarea de piaţă a proprietăţilor, prevederea din legea insolvenţei este un imbold pentru debitori să nu-şi părăsească locuinţa. 7.800 de petiţii au fost depuse în 2011, şi alte aproximativ 12.000 în 2012. Legea urmează să fie amendată pentru o eficienţă mai mare a procesului în instanţă – după ce în unele cazuri termenele pentru prima audiere au fost de cinci ani.

Cehia este una dintre primele ţări din regiune cu o legislaţie care să trateze situaţiile de insolvenţă a persoanelor fizice, potrivit LE. Reglementarea falimentului personal a fost introdusă în 1991 şi modificată în 2006 (în vigoare din 2008). Falimentul personal poate fi declarat de debitor sau cerut de creditor în cazul în care valoarea activelor deţinute este mai mică cea a obligaţiilor.

Din momentul în care debitorul depune la instanţa de judecată formularul prin care îşi declară falimentul, aceast lucru este publicat în registrul insolvenţelor în termen de două ore. Creditorii au apoi termen de până la două luni să se organizeze. Odată pornită procedura, consumatorul este protejat automat de alt acţiuni ale creditorilor. Apoi, activele debitorului sunt vândute în faliment. Potrivit respondenţilor din industria bancară, această procedură satisface, în general, atât interesele consumatorilor cât şi pe cele ale băncilor.

O altă procedură disponibilă este cea de anulare a datoriei. Debitorul trebuie să garanteze în instanţă că va plăti cel puţin 30% din datorii pe o perioadă de maximum 5 ani şi să dovedească faptul că acţiunea sa este de bună credinţă – în perioada menţionată, creditorii nu pot întreprinde alte acţiuni împotriva datornicului şi acesta poate obţine eliberarea de sub datoriile rămase, dacă şi-a îndeplinit obligaţiile.

Creditorii pot fi de acord cu acest plan pe 5 ani, perioadă în care nu se pot atinge de activele debitorului, sau pot cere vânzarea activelor sale, caz în care nu se mai pot atinge de veniturile viitoare ale acestuia.

Potrivit LE, cele mai multe bănci aleg să recupereze banii în cinci ani, perioadă în care debitorul poate plăti rate mai mari dacă are venituri în creştere. De asemenea, există o serie de prevederi menite să împiedice procedurile frauduloase ale datornicilor.

Vestul are legislaţie de dinainte de căderea comunismului în Est

Ţări precum Suedia şi Franţa au, în opinia autorilor lucrării, sistemele cele mai apropiate de ceea ce înseamnă cea mai bună practică pentru Europa.

Procedurile de rezolvare a situaţiilor de supraîndatorare sunt realizate administrativ, cu reguli clare pentru creditori şi debitori. În Franţa, de pildă, debitorii intră într-un program de plată de până la trei ani, după care pot obţine eliminarea datoriilor rămase. Din 2004, debitorii consideraţi a fi într-o situaţie materială compromisă iremediabil pot obţine eliberarea de sub datorii în intreg şi imediat de la comisiile de evaluare, fără să mai treacă printr-un program de reevaluare, dar cu lichidarea activelor. Procesul a fost simplificat suplimentar în 2010, când legislaţia a oferit posibilitatea ca debitorii fără active aflaţi într-o astfel de situaţie să beneficeze şi mai rapid de iertarea datoriilor. Această procedură a fost foarte folosită şi este considerată una de succes, potrivit raportuluii LE.

Cazurile sunt analizate individual şi 55% dintre creditori acceptă planurile de reorganizare – în cele mai multe situaţii, 60%, debitorilor li se cere să facă în continuare plăţi, media sumelor rambursate creditorilor fiind de 20% din datoriile iniţiale. Dintre aceştia, 11% intră din nou în incapacitate de plată într-un orizont de doi ani. Cele mai multe cazuri de supraîndatorare (32%) sunt cauzate de pierderea locului de muncă, 14,5% din cazuri sunt urmare a unui divorţ şi 18,8% a unui accident/boli.

Potrivit autorilor, cazurile de fraudă sunt rare şi, de regulă, sunt depistate de comisiile de evaluare.

Faliment rapid în Anglia, disponibil pentru oricine

Anglia şi Ţara Galilor au cele mai rapide procese de descărcare a datoriei în cazul debitorilor supraîndatoraţi. Deşi sistemul este complex, cu şapte tipuri de aranjmente şi proceduri care pot fi accesate, în funcţie de tipul datoriei şi situaţia debitorilor, în unele cazuri iertarea datoriilor ce nu pot fi acoperite vine într-un an, faţă de perioada de 3-5 ani din restul ţărilor europene. Potrivit LE, cele două ţări vor ca debitorii să fie cât mai rapid reintegraţi în circuitul economic, şi sunt făcute mari eforturi pentru a preveni supraîndatorarea prin reglementare, consiliere şi educaţie.

Rapiditatea procedurii a dus la crearea unui adevărat „turism al falimentului” în cele două ţări. Faptul că la nivelul Uniunii Europene procedurile de faliment sunt recunoscute automat în toate ţările, cu excepţia Danemarcei, face ca falimentul rapid în Marea Britanie să fie foarte atractiv. Procedura, disponibilă inclusiv pentru români, atât timp cât au bani să stea în Anglia timp de câteva luni, a fost descrisă de ECONOMICA.NET în acest articol.

România, ţara în care băncile se tem de proprii clienţi...

În România, debitorii care nu-şi mai pot achita datoriile nu au prea multe pârghii la îndemână, din moment ce nu există o lege a insolvenţei persoanelor fizice. Legea actuală permite creditorilor să urmărească debitorii persoane fizice pentru sumele datorate până la sfârşitul vieţii, indiferent de situaţia acestora, şi soluţiile de ameliorare sunt puţine.

Potrivit autorilor studiului, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a indicat trei metode pentru pentru clienţii bancari aflaţi în dificultate: refinanţarea, rescadenţarea şi restructurarea creditelor. Bancherii recunosc că niciuna dintre aceste metode nu funcţionează cum trebuie, dar se declară, în general, satisfăcuţi de ele. Din perspectiva acestora, cel mai de succes proces este cel de rescadenţare, urmat de restructurare.

Rescadenţare creşte aproape în toate cazurile costurile creditului şi aduce o uşurare de câteva luni pentru debitori, în timp ce restructurarea, care implică tăierea unei părţi din credit, nu este în general folosită pentru clienţii persoane fizice, după cum arată studiile Băncii Naţionale a României, fiind o procedură destinată, mai degrabă, firmelor.

Ba chiar, sursa citată spune că recuperarea creditelor neperformante aflate în rescadenţare nu diferă semnificativ de cea a creditelor care nu au suferit modificări contractuale, în condiţiile în care această procedură nu face decât să amâne materializarea riscurilor. Mai mult, ”rata de recuperare a creditelor cu întârzieri de 1 până la 90 de zile este mai mare în cazurile în care nu s-a derulat nicio schimbare contractuală”.

Autorii studiului spun că, potrivit ARB, în cazul în care creditorii nu acceptă în mod voluntar să reducă din datorie, singura procedură de anulare a datoriei este „impreviziunea”, situaţie descrisă de noul Cod civil. Deşi nu există nicio dovadă că acest articol din Codul civil a fost aplicat în vreo instanţă din România, ARB se teme că ar putea avea implicaţii negative asupra creditorilor, din moment ce nu există „elemente obiective implementate în lege”.

ARB şi BNR s-au opus unei legi a insolvenţei persoanelor fizice, motivând că nivelul fraudei este mai mare în România decât în restul statelor membre UE. Cei de la LE redau argumentele bancherilor prezentate aici.

Un proiect de lege, despre care ECONOMICA.NET a scris aici, a trecut de Senat, însă a rămas blocat în Camera deputaţilor, după ce Fondul Monetar Internaţional, într-un mod cu totul opus practicii sale, s-a opus.

„Guvernul nu a sprijinit legea falimentului personal. Au fost invocate mai multe motive, cel principal fiind opoziţia FMI, cu care România are un acord. FMI a negat o astfel de poziţie. Dar poziţia ţării din acord arată dovezi interesante (care contrazic acest lucru). Într-un raport din aprilie 2012, care include o declaraţie a autorităţilor române, stă scris că 'vom continua să ne consultăm cu FMI şi CE înainte de a introduce sau amenda alte aspecte legislative şi de a adopta iniţiative noi, cum ar fi proiectul actual al legii insolvenţei particularilor sau propunerile pentru o lege a colectării debitelor, care ar submina disciplina de credit'”, se arată în raport. Poziţia autorităţilor a fost reluată şi în alte scrisori de intenţie, iar actuala putere, care a sprijinit legea când era în opoziţie, s-a supus imediat credtorilor interni şi externi.

Analiştii de la London Economics remarcă faptul că reformele au fost sistate în România din cauza opoziţiei băncilor ca urmare îngrijorărilor că:

  • „Sistemul judiciar din România nu ar putea face faţă acestui influx de muncă.

  • Nivelul de criminalitate din România, având în vedere experienţa cazurilor de insolvenţă a firmelor, ar putea face ca numărul cazurilor de insolvenţă să fie mai mare decât în alte ţări europene, ceea ce ar putea conduce la mai multe tentative de a frauda băncile decât au experimentat alte ţări.

  • Sistemul bancar din România s-ar putea să nu fie capabil să reziste la pierderile care ar putea rezulta, spun unii comentatori (...) Bineînţeles, dacă doar creditele care nu pot fi achitate vor fi şterse, acest lucru nu ar înrăutăţii bilanţurile băncilor, ci doar ar expune adevăratele poziţii bilanţiere şi pierderile către piaţă şi acţionari. Baza la care face referire legislaţia românească (în proiect, n. red.), aşa cum a fost descrisă de un comentator, este scuzabilă sau supraîndatorată pasiv, ceea ce, în cele din urmă, duce la ceea ce şi multe alte ţări au descoperit, anume că, fără resurse pentru a achita datoria, nu poţi lua cămaşa de pe un om dezbrăcat. Faptul că o lege a falimentului personal există sau nu, nu schimbă acest lucru.

  • Dacă debitorii ar avea dreptul să intre în incapacitate de plată, atunci băncile ar suferi pierderi ceea ce ar restrânge creditarea şi ar duce la creşterea dobânzilor, şi în consecinţă, ar restrânge creşterea economică, deşi acest punct de vedere nu ia în considerare faptul că supraîndatorarea poate, în fapt, să elimine angajaţii din munca productivă, din moment ce nu merită să se irosească în poziţia de membri activi ai economiei”.

Tot în raport se menţionează că un respondent a considerat îngrijorările bancherilor ca fiind nejustificate, având în vedere exemplul Greciei, care, deşi a suferit grave probleme financiare, a reuşit să implementeze cu succes o lege a falimentului personal/anulare a datoriilor, iar acest lucru nu a afectat suplimentar sectorul financiar elen.

 ... şi în care recuperatorii nu au a se teme

Nici colectarea datoriilor nu este reglementată în România, un proiect de lege pe acestă temă fiind respins definitiv de către Parlament în toamna anului trecut.

Recuperatorii de credite şi departamentele specializate ale băncilor pot face tot ce doresc pentru a convinge/forţa debitorul să achite ratele, fie ele restante sau nu, fie că acesta are de unde sau nu. Cei de la LE dau exemplul unui profesor hărţuit de departamentul de colectare a unei bănci, care a fost sunat agresiv, chiar şi la locul de muncă, în ciuda faptului că agrease cu banca data la care va achita rata lunară. Descrierea acesti situaţii din România face notă discordantă cu restul raportului, din moment ce în cazul niciunei ţări din cele analizate nu a fost prezentat un exemplu asemănător. De altfel, cei de la London Economics fac referire la mai multe articole de presă care prezintă situaţia clienţilor abuzaţi de către bănci sau care au primit soluţii total neavantajoase de la acestea.

Deşi în raport nu este surpins acest aspect, lipsa unei legi a falimentului personal este agravată şi de numeroasele abuzuri contractuale la care au fost supuşi clienţii bancari din România. Mulţi plătesc dobânzi foarte mari la credite, ceea ce îi aduce în starea de supraîndatorare sau foarte aproape de aceasta - băncile au abuzat de dobânzile interne netransparente prin care au mutat toate costurile posterioare semnării contractelor pe clienţii existenţi şi au folosit intensiv dobânzile introductorii în primul an de contract, care, în multe cazuri, au făcut ca debitorii să fie insolvabili sau la limita insolvabilităţii din al doilea an de contract, mai ales în contextul crizei.

Nici Ungaria nu are, în acest moment, o lege a falimentului personal. Însă, în cazul Ungariei, spre deosebire de România, FMI susţine puternic un astfel de proiect, considerând că o astfel de lege ar ajuta atât consumatorii supraîndatoraţi, precum şi sistemul bancar. FMI a încercat să explice de ce are o poziţie divergentă în cazul celor două ţări într-o solicitare adresată de ECONOMICA.NET.

Falimentul personal ar putea deveni lege europeană

În baza raportului London Economics, FSUG recomandă Comisiei Europene să impună o legislaţie privind falimentul personal la nivel european care să se bazeze pe următoarele recomandări e bună practică:

  • Anularea datoriilor nu este, şi nu ar trebui să fie, un drept automat, dar ar trebui prezumat că cineva care aplică ar trebui să aibă acces la această procedură, în cazul în care un creditor nu poate demonstra obiectiv că există rea-credinţă din partea debitorului. Dovada de bună-credinţă ar trebui prezumată, în schimb ar trebui demonstrată reaua-credinţă.

  • Creditorul trebuie să fie protejat atunci când debitorul acţionează cu rea-credinţă, dar în schimb ar trebui să accepte responsablitatea în cazurile în care creditarea iresponsabilă a pus umărul la aducerea debitorului în starea de supraîndatorare şi ar trebui să suporte o parte din costuri pentru rezolvarea problemei. Debitorul ar trebui să plătească atât cât poate, şi creditorul ar trebui să accepte această soluţie ca fiind cea mai bună, pentru că, în final, nu există mai mulţi bani pe care să îi ia. Deci, ar fi mai bine să îşi reducă pierderile, să nu mai piardă bani cu procedurile judiciare şi să permită descărcarea rapidă a datoriilor de neplătit.

  • Anularea datoriilor ar trebui făcută de un corp adiministrativ, fără nevoia de a accesa proceduri judiciare în instanţă, cu excepţia apelurilor pentru aplicarea incorectă a procedurii, aşa cum se întâmplă în Franţa şi Suedia, aplicând reguli transparente, rapid şi eficient.

  • Consilierul ar trebui, în acest caz, să determine soluţia aplicabilă, să aibă puterea de a pune în discuţie veniturile debitorului (atât cât să permită acestuia un trai decent), să aibă dreptul să execute doar activele care au o valoare peste un anumit prag, să aibă dreptul de a obliga creditorii la soluţia decisă, să aibă puterea de a impune un „plan zero”, acolo unde nu există nicio şansă pentru consumatori de a face plăţi, cu descărcarea imediată de datorie dacă un consumator nu poate plăti în următorii trei ani 10% din datoria totală sau 10.000 de dolari (fiind luată în calcul suma cea mai mică dintre cele două)

  • Ca în Danemarca şi Marea Britanie, ştergerea datoriei ar trebui să se facă într-un an, şi apoi ar trebui să urmeze un plan de plată de trei ani, caz în care creditorii ar putea să mai recupereze din creanţă.

  • Sunt datorii de care consumatorii nu ar trebui să poată scăpa, precum pensiile alimentare pentru copii.

 -------------------------------------------------

Study on Means to Protect Consumers in Financial Difficulty: Personal Bankruptcy, Datio in Solutum of Mortgages, and Restrictions on Debt Collection Abusive Practices, aprile 2013

 

de ultima ora pe ECONOMICA.net
capital.ro
b365.ro
noobz.ro
Obiectiv.info
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
24 apr 12:53
Răspunde | Votează email 2 email
Ion
Eu sunt de parere ca atunci cand un angajator te da afara de la locul de munca sa suporte el ratele tale pentru ca tot el iti da adeverinta ca lucrezi la el si deci angajatorul are parte din vina ca romanii nu pot plati ratele, in ziua de azi se poarta datul afara pe baza apsentelor nemotivate si astfel angajatorul iti pune bete in roate neputand sa iti iei somaj, hal de tara hal de legi ITM-ul decat se duce ii amendeaza, dar daca vrei sa rezolvi situatia iti spune sa iti iei un avocat si sa il dai in judecata, efectiv esti legat de maini si de picioare....
Acelasi subiect pe ECONOMICA.NET
Fii primul care afla
cele mai importante stiri!
Aboneaza-te la newsletter-ul
ECONOMICA.NET!
Business la minut
Cele mai noi ştiri din FALIMENTUL PERSONAL »
Ultimele joburi adaugate
Abonare Newsletter »
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z
Siteul ECONOMICA foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X