Antibiotice Iași, singura fabrică de medicamente a statului și-a triplat exporturile în SUA

Exporturile fabricii de medicamente Antibiotice Iași au acontat 40% din cifra de afaceri, se arată în prezentarea privind rezultatelor financiare pe 2021. Accentul pus pe exporturi a făcut ca vânzările în SUA să se tripleze iar în Regatul Unit al Marii Britanii, să se dubleze, potrivit reprezentanților companiei.
Ion Dobreanu - mar, 01 mart. 2022, 14:35
Antibiotice Iași, singura fabrică de medicamente a statului și-a triplat exporturile în SUA

“În anul 2021, exportul a reprezentat 39% din cifra de afaceri a companiei, înregistrând o valoare de 143.3 milioane de lei. Pe piața Statelor Unite ale Americii, în perioada de raportare Antibiotice și-a triplat cantitatile exportate pentru un numar de 6 produse sterile injectabile destinate spitalelor”, precizează societatea cu capital majoritar de stat. Antibiotice a înregistrat la finalul anului 2021 un profit net mai mare cu 13% comparativ cu valoarea realizată în anul 2020 (de la 28 milioane lei în 2020, la 29.9 milioane lei în 2021) la afacerii mai mari cu 8%, care au ajuns la 366 milioane lei.

Orientarea către exporturi face parte din Planul de Organizare și Dezvoltare Strategică (PODS) al Antibiotice pentru perioada 2020-2030. Obiectivele urmărite în acest sens sunt creșterea ponderii exportului la 50% din cifra de afaceri și menținerea poziției de lider mondial pentru substanța activă Nistatină, toate în condițiile în care cifra de afaceri a companiei ar urma să se dubleze.

În ceea ce privește dezvoltarea afacerii, Antibiotice arată că investește în 25 de proiecte de cercetare și vrea să cumpere 25 de licențe pentru produse noi care să  intre în circuitul de producție de la Iași . Alte direcții de dezvoltare sunt sistemele de producție a energiei “verzi”, fără însă ca societatea să detalieze acest subiect.

În cadrul strategiei de dezvoltare  către produse noi ,  se numără și punerea în funcțiune a unei noi secții și demararea unui proeict mai mare pentru fabricarea produselor topice și soluțiilor injectabile. La partea de cercetare, în 2022 se va face proiectarea noului Centru de Cercetare „INOVA+”, care este un proiect de cecetare și educație dezvoltat împreună cu facultățile de medicină din țară, pentru care compania vrea să atragă de fonduri europene. În același timp, ieșenii lucrează la “fundamentarea unui proiect amplu care presupune dezvoltarea formelor sterile a produselor topice, dar și a soluțiilor sterile injectabile”.

Antibiotice Iaşi este un producător farmaceutic român de medicamente generice cu o tradiţie de peste 65 de ani.

În cadrul companiei lucrează peste 1.400 de angajaţi cu o diversitate de profesii: farmacişti, medici, ingineri chimişti, biologi, economişti, ingineri, tehnicieni, operatori fluxuri de producţie, automatişti etc.

Antibiotice produce peste 150 de medicamente, din 11 clase terapeutice, şi deţine statutul de lider mondial în producţia substanţei active Nistatină, produsele sale fiind exportate în peste 70 de ţări.

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...