Minele din Valea Jiului și-au revenit și produc circa 1000 de tone de cărbune pe zi

Cele patru mine de cărbune din Valea Jiului şi-au revenit din punctul de vedere al cantităţii extrase, producţia medie ridicându-se acum la circa 1.000-1.100 de tone pe zi, huila fiind folosită pentru funcţionarea termocentralei de la Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
AGERPRES - J, 10 mart. 2022, 17:54

„În momentul de faţă am reuşit să creştem producţia de cărbune. Faţă de perioada în care aveam 600-700 de tone pe zi, acum am reuşit să dăm 1.000-1.100 de tone pe zi şi sper ca în perioada următoare să reuşim să dăm şi mai mult. Sunt patru mine în Valea Jiului, Lonea, Vulcan, Livezeni, Lupeni, şi toate funcţionează în acest moment”, a declarat, joi, pentru Agerpres, administratorul special al CEH, Cristian Roşu.

Potrivit acestuia, cantitatea de cărbune extras din Valea Jiului asigură funcţionarea Termocentralei Paroşeni timp de trei zile pe săptămână.

Pe de altă parte, Cristian Roşu a menţionat că a prezentat situaţia CEH în cadrul unei întâlniri care a avut loc, marţi, la Guvern, pe tema creşterii independenţei energetice, însă, deocamdată, nu s-a discutat despre o eventuală redeschidere a termocentralei Mintia.

„Discuţiile au avut, în general, ca punct principal producerea de energie. Strict legat de CEH am discutat despre problemele prin care trece Complexul, tot ceea ce înseamnă funcţionarea acestuia, în momentul de faţă. Am prezentat domnului prim-ministru situaţia în care ne aflăm şi cum ne descurcăm, în continuare. Nu am abordat alte subiecte, nu au fost pe ordinea de zi deschiderea Mintiei sau altceva. Am înţeles că vor fi şi alte discuţii”, a arătat administratorul special al CEH.

Termocentrala Mintia a fost închisă acum un an, din cauza lipsei cărbunelui.

CEH este format din minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea, Vulcan şi termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Pentru prima dată în istoria Petrom, producția de petrol și gaze a companiei scăzut sub pragul de 100.000 de barili pe zi, potrivit datelor companiei analizate de noi....
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate ...
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...