Ce informaţii personale pot extrage aplicaţiile pentru Android sau iOS

Aplicațiile sunt la fel de invazive și de curioase indiferent dacă rulează pe terminale cu Android sau pe cele cu iOS, iar concepția potrivit căreia un sistem de operare ar fi mai sigur decât altul este greșită, relevă un studiu derulat de Bitdefender pe parcursul a mai bine de un an de cercetare, timp în care au fost analizate 314.474 aplicații de Android și 207.873 aplicații de iOS.
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 10:04
Ce informaţii personale pot extrage aplicaţiile pentru Android sau iOS

Astfel, ecosistemul aplicațiilor gratuite pentru terminalele mobile este gratuit pentru utilizator, dar este monetizat intens de dezvoltator.

Cu alte cuvinte, o aplicație, fie ea pentru Android sau pentru iOS, devine gratuită doar după ce utilizatorul a plătit-o cu datele sale confidențiale. Iar situația devine și mai neplăcută atunci când plata respectivei aplicații nu oprește fluxul de informații extrase despre utilizator și nici nu șterge informațiile care au fost deja sustrase de pe terminal.

Cu mențiunea că indiciile din Android și iOS nu pot fi comparate, analiza Bitdefender se concentrează pe cele mai intruzive comportamente pe care dezvoltatorii de aplicații ar fi putut să le includă în produsele lor.

Urmărirea locației utilizatorului este un aspect important în cazul ambelor platforme, întrucât locația este adesea solicitată de furnizorii de publicitate prin cadre ce urmăresc obiceiurile de consum ale utilizatorilor. Testul Clueful scoate la iveală faptul că 45,4% dintre aplicațiile de iOS au posibilitatea să urmărească locația utilizatorilor, chiar dacă nu fac asta în mod explicit. Spre comparație, doar 34,5% dintre aplicațiile de Android analizate au această capacitate.

Lista de contacte a utilizatorului poate fi citită de 7,6 dintre aplicațiile de Android, în timp ce aplicațiile iOS sunt ceva mai curioase, întrucât 18,9% dintre cele analizate sunt tehnic capabile să facă asta.

Unele dintre cele mai importante informații pentru o companie de publicitate sunt adresele de email și numărul unic de identificare a terminalelor (IMEI). Aceste date pot fi distribuite unor terțe părți și pot fi folosite, de exemplu, pentru a trimite consumatorilor reclame adaptate în funcție de comportamentul lor, potrivit unui raport recent al Federal Trade Commission .

Aproximativ 14,5% dintre aplicațiile de Android pot transmite mai departe ID-ul dispozitivului și 5,7% dintre ele pot transmite emailul.

Numerele de telefon sunt legătura dintre persoana fizică și identitatea sa virtuală și permit corelarea informațiilor despre comportamentul utilizatorului în cadrul aplicației și posibilitatea de a lega aceste informații de persoana căreia îi aparțin prin intermediul numelui și prenumelui. Aproximativ 8,8% dintre aplicațiile de Android analizate de Clueful pot transmite numerele de telefon ale utilizatorilor către agenții de publicitate terțe.

’’Un vechi proverb spune că dacă nu plătești pentru un produs, atunci tu ești produsul vândut. Reclamele pe mobil se integrează în terminal, nu rulează în browser izolate de alte aplicații. Pe mobil, sistemele de afișare a reclamelor pot afla obiceiurile de comunicare ale utilizatorului, prietenii, contactele prietenilor, locația și – mai frecvent – toate acestea în același timp. Asta le transformă în echivalentul modern al programelor spion instalate în terminalul folosit pe tot parcursul zilei’’, a declarat Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

Aplicația Clueful, dezvoltată de Bitdefender informează utilizatorii asupra amenințărilor legate de confidențialitatea datelor personale pe care aceștia le expun la simpla instalare a unei aplicații

Te-ar mai putea interesa și
Starea Uniunii – Cele mai importante declaraţii ale şefului CE Ursula von der Leyen despre UE
Starea Uniunii – Cele mai importante declaraţii ale şefului CE Ursula von der Leyen despre UE
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranaţionaliştilor" şi "antieuropenilor", în cadrul discursului său privind starea Uniunii de......
Calea ferată Cluj – Oradea: Lucrările la cel mai avansat lot au ajuns la 77% – CFR Infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Lucrările la cel mai avansat lot au ajuns la 77% – CFR Infrastructură
Lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor au ajuns la 77% ...
How to Web 2026 aduce la București specialiștii care modelează viitorul industriei tech
How to Web 2026 aduce la București specialiștii care modelează viitorul industriei tech
Timp de trei zile, peste 3.000 de profesioniști din tehnologie, executivi, fondatori, investitori și lideri de business ...
Companiile care fac 30% din PIB cu 500.000 de angajați au planul pentru relansarea economiei. Cele 10 puncte propuse de Concordia autorităților: Am pierdut 12 poziții în topul competitivității
Companiile care fac 30% din PIB cu 500.000 de angajați au planul pentru relansarea economiei. Cele 10 puncte propuse de ...
Concordia, organizație patronală care reunșete 2.000 de companii care formează 30% din PIB cu 500.000 de angajați, a ...