Anatoli Iksanov, directorul Teatrului Balşoi, a fost concediat

Anatoli Iksanov, directorul Teatrului Balşoi, a fost concediat, a anunţat marţi ministrul rus al Culturii, Vladimir Medinski, care consideră această decizie drept o măsură luată pentru a readuce calmul în cel mai prestigios teatru al Rusiei, aflat în centrul unor scandaluri de la începutul anului.
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 11:55
Anatoli Iksanov, directorul Teatrului Balşoi, a fost concediat

Anatoli Iksanov a fost înlocuit de Vladimir Urin, care era directorul Teatrului Stanislavski şi Nemirovich-Danchenko, o altă scenă prestigioasă din Moscova, informează AFP.

Contractul lui Iksanov, care se afla la conducerea Teatrului Balşoi din anul 2000, urma să se încheie în octombrie 2014, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Ministrul Culturii a subliniat faptul că această decizie a fost luată din cauza „situaţiei dificile” în care se află teatrul moscovit după agresiunea cu acid comisă asupra directorului artistic al instituţiei, Serghei Filin, în luna ianuarie.

Atacat pe 17 ianuarie de un bărbat care l-a stropit pe faţă cu acid, la parterul imobilului în care locuia, la Moscova, Serghei Filin a suferit arsuri grave la nivelul feţei şi al ochilor. După ce a suportat o grefă de piele şi mai multe intervenţii chirurgicale la ochi în Rusia, el îşi continuă tratamentele în Germania, însă acestea nu l-au ajutat deocamdată să îşi recapete vederea.

Acea agresiune a declanşat un scandal fără precedent care a scos la lumină rivalităţile feroce şi puternicele conflicte interne existente în această instituţie renumită pe plan mondial.

În iunie, Teatrul Balşoi a anunţat că s-a despărţit de balerinul vedetă Nikolay Tsiskaridze, aflat în conflict deschis cu Anatoli Iksanov şi un mare rival al lui Serghei Filin.

Te-ar mai putea interesa și
Chisăliţă: Importurile pot salva deficitul de energie într-un scenariu regional favorabil, după oprirea de la Cernavodă
Chisăliţă: Importurile pot salva deficitul de energie într-un scenariu regional favorabil, după oprirea de la Cernavodă
După ce România rămâne de joi fără energie nucleară, iar salvarea ar putea veni de la importuri care pot acoperi deficitul, dar numai într-un scenariu regional favorabil, consideră......
Va fi modificată schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în ședința de guvern de azi, 30 iulie 2026
Va fi modificată schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în ședința ...
Guvernul se reuneşte joi, 30 iulie 2026, în şedinţă, urmând să modifice, prin hotărâre, schema de ajutor de stat ...
ANALIZĂ BT: Dacă suedezii au ajuns să muncească 40 de ani, românii se mulțumesc cu numai 32,7 ani. Durata medie de muncă efectivă în UE a ajuns la 37,5 ani
ANALIZĂ BT: Dacă suedezii au ajuns să muncească 40 de ani, românii se mulțumesc cu numai 32,7 ani. Durata medie de ...
Banca Transilvania a realizat o analiză a vieții profersionale în UE pe baza datelor Eurostat. Durata medie estimată ...
Atac cu drone asupra unui petrolier Chevron în Marea Neagră! Livrările de petrol prin conducta caspică au fost suspendate
Atac cu drone asupra unui petrolier Chevron în Marea Neagră! Livrările de petrol prin conducta caspică au fost suspendate
Consorțiul Conductei Caspice (CPC) a suspendat livrările de petrol la terminalul său maritim (MT) în noaptea de joi, ...