Ponta: Raportul între salarii va ajunge la 1-7, dar va fi modificată şi Legea funcţionarului public

Raportul dintre limita minimă şi cea maximă a salariilor bugetarilor va ajunge la 1-7, iar introducerea noii legi a salarizării va determina şi modificarea Legii funcţionarului public, astfel încât şefii de instituţii să aibă o mai mare "flexibilitate" în aranjarea grilei, afirmă premierul Ponta.
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 20:32
Ponta: Raportul între salarii va ajunge la 1-7, dar va fi modificată şi Legea funcţionarului public

Şeful Guvernului a precizat că el a propus ca raportul dintre salariul minim şi cel maxim să nu fie mai mare de 1 la 7, chiar dacă multora li s-a părut exagerat.

În cadrul acestei grile, salariul minim în administraţie ar putea fi mai mare decât salariul minim brut pe economie, respectiv de 1.000 lei faţă de 800 lei, dar fără a depăşi anvelopa cheltuielilor de personal, de 7% din PIB.

„În limita cheltuielilor cu personalul de 7% din PIB şi raportat la bugetul de anul ăsta, vreau să las, nu să spun eu de la Ministerul de Finanţe cât câştigă un angajat dintr-o primărie sau dintr-un minister, o posibilitate mai flexibilă, pentru ca între un minim – nu poţi să dai sub salariul minim pe economie – şi un maxim – pentru că eu cred că există în sectorul bugetar salarii mult prea mari – să dau mai multă flexibilitate conducătorului fiecărei instituţii în parte în a-şi aranja oamenii. Eventual, dacă nu mai are nevoie de 100, ci doar de 80, dar îi plăteşte mai bine, e în regulă, poate că mai taie salariile mari şi le măreşte pe cele mici, deci un tip de flexibilitate care să ţină cont de performanţa şi ncesitatea fiecărui angajat”, a spus Ponta la RTV.

El a susţinut că vor fi stabilite criterii de performanţă pentru aceste salarii, dar că va fi modificată şi Legea funcţionarului public.

„Legea lui Boc nu s-a aplicat niciodată pentru că a pornit de la o ficţiune: salariile nu pot să meargă decât în sus. Nu se poate, să măresc salariile la cei mai buni, mai dai afară pe alţii. Din punctul meu de vedere, salariul minim pe economie poate fi în administraţie puţin mai mare, poate să fie 1.000 lei. Eu am venit cu un raport care multora li s-a părut exagerat, eu cred că mai mult de 1 la 7 nu poate să fie raportul”, a spus Ponta.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, duminică, citând un document oficial, că salariile bugetarilor vor include atât o sumă fixă, dar şi o parte variabilă care va depinde de performanţele profesionale individuale ale angajaţilor, sistem care va fi reglementat prin noua lege a salarizării din sectorul public pregătită pentru anul viitor.

În document se arată că prin Legea-cadru redactată în urmă cu trei ani s-a urmărit stabilirea unui raport între salariul de bază minim şi cel maxim de 1 la 15, limitarea numărului de clase de salarizare la 110 şi plafonarea primelor şi sporurilor la maximum 30% din salariul de bază. Din cauza constrângerilor financiare, însă, salariile bugetarilor nu au putut fi stabilite conform acelei legi, astfel că au rămas aceleaşi dezechilibre, cu un raport între salariul de bază minim şi cel maxim de 1 la 35, cu peste 400 clase de salarizare şi o pondere a sporurilor şi primelor de 51% din câştigul salarial.

Conform ultimelor date prezentate de Guvern, la momentul elaborării bugetului pentru acest an, numărul total de angajaţi din sectorul bugetar se ridică la 1,187 milioane persoane.

În urmă cu trei săptămâni, agenţia MEDIAFAX a anunţat, citând un document guvernamental, că salariile bugetarilor vor fi majorate anual prin noua lege a salarizării, începând cu 2014, în mod etapizat şi succesiv, dar numai pentru anumiţi funcţionari, respectiv aceia al căror salariu de încadrare este mai mic decât cel care va rezulta prin aplicarea noii legi.

Prin noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice pregătită de Guvern pentru 2014 şi anii următori, salariile de bază pentru fiecare clasă de salarizare vor fi determinate ca valori nominale folosind un coeficient I în valoare de 800 lei, corespunzător salariul minim brut pe ţară de la 1 iulie, şi coeficienţii de ierarhizare existenţi, iar diferenţa dintre două clase de salarizare succesive va fi păsrată la 2,5%.

Tot prin noua lege a salarizării, cuantumul sporurilor, primelor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor va fi stabilit astfel încât, împreună cu salariile de bază, să nu depăşească creşterile salariale prevăzute pentru fiecare an în parte prin legile anuale speciale.

Pentru personalul încadrat pe studii medii care absolvă studii superioare se va asigura la promovare cel puţin clasa de salarizare deţinută anterior, aferentă gradaţiei avute.

Te-ar mai putea interesa și
România primește 522 de milioane de euro pentru finalizarea a nouă spitale
România primește 522 de milioane de euro pentru finalizarea a nouă spitale
Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat luni, pentru Agerpres, a fost aprobat......
Prețul petrolului coboară sub 100 de dolari pe baril, după discuția din G7, dar e posibil să nu stea mult timp aici
Prețul petrolului coboară sub 100 de dolari pe baril, după discuția din G7, dar e posibil să nu stea mult timp aici
Prețul țițeiului Brent a coborât în această seară la 99,5 dolari pe baril după explozia de până la aproape 120 ...
FOTO Încă o linie din Capitală este operată de luni cu autobuze electrice Granton
FOTO Încă o linie din Capitală este operată de luni cu autobuze electrice Granton
Autobuzele electrice ZTE Granton 12m circulă de astăzi și pe linia 381, anunță luni Societatea de Transport București ...
Ambițiile UE privind revoluția comunităților de energie rămân doar un vis, consideră Curtea de Conturi Europeană
Ambițiile UE privind revoluția comunităților de energie rămân doar un vis, consideră Curtea de Conturi Europeană
Visul frumos al unei revoluţii energetice la nivel local în UE se loveşte de obstacole tehnice şi juridice, se arată ...