Un dezvoltator italian investeşte 25 de milioane de euro în 87 de locuinţe de lux în Timişoara

Dezvoltatorul imobiliar Borgo Italiano a început construcţia unui complex rezidenţial de lux din Timişoara, care va cuprinde 87 de locuinţe de mari dimensiuni de tip vilă, duplex şi case înşiruite, investiţie de 25 de milioane de euro, susţinută din fonduri proprii.
Economica.net - J, 11 iul. 2013, 09:19
Un dezvoltator italian investeşte 25 de milioane de euro în 87 de locuinţe de lux în Timişoara

„Complexul, denumit Cartier Armonia, se adresează în special expaţilor şi managerilor din companiile multinaţionale prezente în Timişoara, iar investiţia totală însumează 25 milioane de euro, reprezentând, totodată, prima investiţie majoră în sectorul rezidenţial din Timişoara de la începutul crizei până în prezent”, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului.

Locuinţele au suprafeţe construite cuprinse între 218 metri pătraţi şi 365 metri pătraţi şi grădină de până la 1.100 metri pătraţi.

„Investiţia (…) va fi asigurată din fonduri proprii ale dezvoltatorului. Achiziţionarea terenului, întocmirea proiectului, precum şi obţinerea autorizaţiilor necesare pentru demararea construcţiei au fost acoperite din fonduri proprii ale companiei, aceasta având resursele financiare necesare să dezvolte întregul proiect”, menţionează sursa citată.

Pe lângă locuinţe, complexul va cuprinde o zonă comercială şi un club privat.

Construcţia primei etape, constând din 27 de unităţi locative, a fost deja începută şi urmează să fie livrată în prima parte a anului 2014, în mai puţin de 12 luni. Dezvoltarea întregului proiect se va întinde pe o perioadă de maxim 4 ani.

Proiectul va cuprinde peste 4 hectare de spaţii verzi, loc de joacă pentru copii, alei pentru biciclete, un club privat cu restaurant propriu, sală de sport şi diverse ale spaţii. Ultima etapă constă în construcţia unei zone comerciale în parteneriat cu unul sau mai mulţi operatori de astfel de activităţi.

În prima etapă, preţurile practicate vor fi sub pragul de 1.000 euro/mp util, urmând să fie ajustate cu o creştere de 15% într-o a doua etapă. Astfel că, având în vedere suprafeţele, cea mai ieftină locuinţă în complex va costa circa 200.000 euro, iar cea mai scumpă 350.000 euro.

Borgo Italiano, înfiinţată în 2009, activează pe piaţa rezidenţială din România şi alte ţări din Europa de Est, fiind controlată de cinci oameni de afaceri italieni.

Te-ar mai putea interesa și
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire a piloților. Deși România e cea mai mare piață a Wizz Air
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire ...
Compania aeriană Wizz Air s-a uitat și la România pentru deschiderea unui nou centru de instruire a piloților, însă decizia a fost deja luată în favoarea Poloniei. ...
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc prețul și la 6.000 de euro uncia
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc ...
După o perioadă agitată și pe fondul turbulențelor, aurul și-a reluat încet-încet creșterea.  De la 5.400 de dolari ...
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au fost semnalate de nave comerciale. Scafandrii au recuperrat fragmente de drone
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au ...
Ministerul Apărării anunţă, duminică seară, că mai multe obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite ...
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile ...