Cum arată cel mai scump automobil vândut vreodată la licitaţie

Un model vintage de curse, fabricat de compania Mercedes, a devenit cel mai scump automobil vândut vreodată la licitaţie, după ce a fost achiziţionat de un colecţionar cu suma de 19,6 milioane lire sterline (29,6 milioane dolari), vineri, în Marea Britanie.
Economica.net - S, 13 iul. 2013, 12:43
Cum arată cel mai scump automobil vândut vreodată la licitaţie

Automobilul Mercedes-Benz W196, fabricat în 1954, cu care cvintuplul campion mondial de Formula 1 Juan Manuel Fangio a câştigat două curse din categoria Grand Prix, a devenit, totodată, cel mai scump model Mercedes vândut la licitaţie, au declarat reprezentaţii casei Bonhams, organizatoarea acestui eveniment, care a avut loc în cadrul Goodwood Festival of Speed în sudul Angliei.

Precedentul record era deţinut de un model Ferrari 240 Testa Rosa, fabricat în 1957, care a fost vândut la licitaţie cu 15,39 de milioane de dolari în anul 2011.

Modelul Mercedes-Benz W196, cu opt cilindri de 2,5 litri, a făcut istorie în cursele de automobilism. Cursele câştigate de Juan Manuel Fangio în 1954 în Grand Prix-urile din Germania şi din Elveţia au reprezentat primele două victorii consecutive repurtate de echipa de Formula 1 a constructorului Mercedes-Benz în circuitul automobilistic după cel de-Al Doilea Război Mondial.

 Acea maşină a concurat în cinci curse de Grand Prix din campionatul mondial de Formula 1. După victoria repurtată de Juan Manuel Fangio, în 1954, în cursa din Elveţia, modelul Mercedes-Benz W196 a fost retras din competiţiile oficiale şi a fost expus în Muzeul Daimler-Benz.

Primul automobil achiziţionat de John Lennon – un model Ferrari GT coupe din 1965 – a fost vândut la aceeaşi licitaţie, vineri, pentru suma de 359.000 lire sterline (542.310 dolari).

Fostul membru al trupei britanice The Beatles a cumpărat acest automobil Ferrari de culoare albastră după ce a obţinut permisul de conducere în 1965 şi l-a vândut trei ani mai târziu.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit acordă un împrumut de 46 de milioane de lei pentru construirea unei fabrici de componente pentru industria regenerabilor în județul Hunedoara
UniCredit acordă un împrumut de 46 de milioane de lei pentru construirea unei fabrici de componente pentru industria regenerabilor ...
UniCredit Bank anunță că susține dezvoltarea unei noi investiții industriale în orașul Petrila, din județul Hunedoara, printr-o finanțare de peste 46 de milioane de lei (circa 9 milioane de......
Popeyes a deschis resturantul cu numărul 25 din România
Popeyes a deschis resturantul cu numărul 25 din România
Popeyes a inaugurat ieri primul restaurant din Galați, acestat fiind al cincilea oraș din România unde lanțul de restaurante ...
Ion Creangă joacă economic în secolul 21. Județul copilăriei noastre își prezintă atuurile la Mogoșoaia
Ion Creangă joacă economic în secolul 21. Județul copilăriei noastre își prezintă atuurile la Mogoșoaia
Tărâmurile pe care ne poartă „Amintiri din copilărie” se află pe teritoriul actualului județ Neamț. Este zona ...
Cristian Popa (BNR): Un mesaj important pe care Banca Naţională a României l-a dat este că aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar este şi un fenomen politic
Cristian Popa (BNR): Un mesaj important pe care Banca Naţională a României l-a dat este că aderarea la zona euro este ...
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar şi unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susţinute ...