Brădişteanu: Bărbatul care a primit o inimă de la copilul de 14 ani se simte bine după transplant

Bărbatul care a primit inima prelevată de la copilul de 14 ani se simte bine, la o zi de la intervenţie, s-a ridicat la marginea patului, fiind monitorizat continuu, a declarat sâmbătă medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Economica.net - S, 13 iul. 2013, 15:43
Brădişteanu: Bărbatul care a primit o inimă de la copilul de 14 ani se simte bine după transplant

„Starea pacientului este bună după operaţie care a durat şase ore. A fost o operaţie dificilă, mai ales pentru că primitorul este mult mai solid decât băiatul de la care a fost prelevat cordul”, a spus medicul Şerban Bărdişteanu.

Bărbatul a fost supus, sâmbătă dimineaţă, unui nou set de analize, iar pentru că starea lui este bună, a reuşit să se ridice la marginea patului, a precizat Brădişteanu.

Pacientul, în vârstă de 45 de ani, avea o suferinţă cardiacă de mai bine de zece ani. Acesta suferise un infarct şi de cinci ani era pe lista de aşteptare pentru transplant. Cea mai mare problemă în această intervenţie a fost statura diferită a copilului şi adultului, a mai spus Brădişteanu.

„Am reuşit să aşezăm inima sănătoasă a copilului într-un corp de aproape 100 de kilograme. Operaţia a decurs normal, pacientul este în echilibru perfect. Sigur că am făcut ajustări de vase. Pacientul va fi urmărit toată viaţa. Pe lotul nostru de transplantaţi, toţi sunt bine verificaţi, ceea ce le-a şi permis supravieţuirea până la 14 ani”, a declarat medicul Şerban Brădişteanu.

Dacă nu vor apărea probleme, bărbatul ar putea merge acasă în aproximativ două săptămâni.

Ficatul şi rinichii prelevaţi de la băiatul de 14 ani au fost transplantaţi cu succes la Institutul Fundeni.

Familia unui băiat de 14 ani, aflat în moarte cerebrală, şi-a dat acordul să fie prelevate de la acesta cordul, ficatul, rinichii şi corneea, a declara vineri, pentru Mediafax, coordonatorul echipei naţionale de transplant, Victor Zota.

Acesta a precizat că transplantul de cord la Spitalul Floreasca a fost reluat după aproape doi ani, timp în care nu s-a găsit primitor compatibil cu donatorul.

Zota a mai spus că donatorul este un băiat de 14 ani, aflat în moarte cerebrală după ce a căzut în casa scărilor, iar primitorul, un bărbat care era pe lista de aşteptare de mai mulţi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei
Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei
NATO se pregăteşte activ pentru un război împotriva Rusiei, a susţinut marţi preşedintele rus Vladimir Putin, în faţa a sute de noi absolvenţi ai academiilor militare ruse reuniţi la......
Nicușor Dan, după consultările cu partidele politice: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar
Nicușor Dan, după consultările cu partidele politice: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic ...
Varianta care pare să se contureze după consultările de marţi de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul ...
Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice
Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice
Hankook lansează în România gama iON și devine primul brand la nivel mondial care deține o linie completă, dezvoltată ...
Rusia ar putea interzice exporturile de motorină, după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor sale
Rusia ar putea interzice exporturile de motorină, după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor sale
Rusia ia în considerare interzicerea exporturilor de motorină, a anunţat vicepremierul Alexander Novak (foto), în timp ...