Pompierii și polițiștii și-au făcut fond special de investiții. Cât pot cotiza zecile de mii de angajați în domeniu și în ce condiții

Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiții alternative, Nova Protect Fond, care se adresează unor categorii profesionale cu un anumit specific: pompieri, angajați în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), polițiști/angajați în cadrul Poliției Române, angajați ai Administrației Penitenciarelor, jandarmi angajați ai Jandarmeriei Române, angajați ai Poliției Locale și ai Poliției de Frontieră, precum și pensionarii din cadrul acestor structuri care au vârsta maximă de 55 de ani, anunță un comunicat ASF.
Ion Dobreanu - mie, 06 apr. 2022, 10:52
Pompierii și polițiștii și-au făcut fond special de investiții. Cât pot cotiza zecile de mii de angajați în domeniu și în ce condiții

Investitorii, care fac parte din categoriile profesionale menționate, au dreptul de a subscrie lunar titluri de participare în valoare de minimum 25 de lei. În plus, având în vedere gradul ridicat de risc al activității desfășurate de către aceste categorii profesionale, administratorul fondului de investiții alternative va oferi investitorilor posibilitatea de a beneficia, în anumite cazuri și în condițiile prevăzute în documentele fondului, de o poliță de asigurare, încheiată în numele investitorilor. Plata către investitorii fondului a sumelor asigurate se efectuează de către asigurător în cazul survenirii în viața investitorului a unor evenimente de natura accidentelor de muncă din vină proprie sau nu, cauzatoare sau nu, de invaliditate sau deces.

”Am constatat în ultima vreme o efervescență pe zona fondurilor de investiții, ceea ce demonstrează, alături de creșterea numărului de companii listate, că piața de capital este într-o expansiune accelerată. Fondul pe care l-am autorizat, ce vine cu o ofertă inedită, dar necesară în același timp, ne arată că România se aliniază treptat piețelor care pun la dispoziția investitorilor instituționali sau de retail produse și instrumente financiare cu un grad mai ridicat de sofisticare, care pot contribui la dezvoltarea și la maturizarea pieței de capital autohtone”, a declarat domnul Ovidiu Petru, Director general al Direcției Generale – Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare.

Strategia de investiții a fondului vizează realizarea de plasamente în instrumente financiare tranzacționate pe piețele financiare din România, din spațiul economic european, dar și din țări terțe membre ale G7, respectiv Canada, Japonia, Marea Britanie și SUA, respectând limitele investiționale și politica de investiții stabilite, conform prevederilor legale prin documentele fondului. Expunerea maximă realizată de fond, prin învestiții pe fiecare din bursele pe care acesta va efectua plasamente, poate fi de maximum 80% din totalul activelor sale.

Totodată, politica investițională va fi diversificată și va urmări realizarea de investiții pe piața valorilor mobiliare (acțiuni și obligațiuni), dar și în depozite bancare, instrumente ale pieței monetare, precum și în alte active lichide, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. Numai la cea de-a doua ediție 9 companii românești au intrat în proces de extindere internațională
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. ...
După cea de-a doua ediție a MoonShotX, organizat de Raiffeisen Bank România și InnovX, 9 companii au trecut deja la acțiuni concrete de internaționlizare. Piețele noi pe care au intrat......
FOTO Un nou mare parc în București. Studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect verde din Prelungirea Ghencea, aproape de finalizare
FOTO Un nou mare parc în București. Studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect verde din Prelungirea Ghencea, ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat marți că este aproape de finalizare studiul de fezabilitate pentru Parcul de la Sere, ...
Vânzări rezidențiale cu AI-ul. eVoost AI, o companie de inteligență artificială din Abu Dhabi, intră pe piața locală și vinde apartamente Hercesa
Vânzări rezidențiale cu AI-ul. eVoost AI, o companie de inteligență artificială din Abu Dhabi, intră pe piața locală ...
eVoost AI, compania de inteligență artificială din Abu Dhabi care administrează proiecte rezidențiale de peste 3,5 miliarde ...
Restricţiile impuse de Polonia şi Ungaria muncitorilor emigranţi dau bătăi de cap firmelor
Restricţiile impuse de Polonia şi Ungaria muncitorilor emigranţi dau bătăi de cap firmelor
Puşi în faţa unei alegeri între a supăra mediul de afaceri sau a provoca o reacţie negativă a opiniei publice, decidenţii ...