Băsescu şi Ponta au discutat la Cotroceni despre acordul FMI şi numirea lui Silaghi la MT

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-au întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta în principal despre noul acord care poate fi încheiat de România cu FMI, ocazie cu care au abordat şi tema unei eventuale numiri a lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor.
Economica.net - mar, 16 iul. 2013, 12:29
Băsescu şi Ponta au discutat la Cotroceni despre acordul FMI şi numirea lui Silaghi la MT

Discuţia a avut loc după întrevederea şefului statului cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Şi premierul Ponta s-a întâlnit, luni seara, cu directorul FMI.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi la întâlnirea cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.

Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.

Discuţia dintre preşedinte şi premier a avut loc în contextul în care PNL urmează să anunţe o propunere pentru conducerea Ministerului Transporturilor.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor să aibă loc „zilele astea”, el precizând că a avut pe această temă o convorbire telefonică cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că va face propunerea către şeful statului după o decizie a PNL.

Întâlnirea avută cu preşedintele a fost confirmată de premierul Victor Ponta, care a precizat că subiectul principal al discuţiei a fost noul acord cu FMI, dar că a dorit, cu această ocazie, să îl informeze pe şeful statului şi despre faptul că este posibil ca PNL să îl propună pe Silaghi pentru postul de ministru al Transporturilor.

„Am avut o discuţie informală pe tema viitorului ministru, pentru că ştiam că este posibil ca astăzi colegii liberali să îl propunî pe Silaghi. Preşedintele a spus că se gândeşte, nu a respins varianta numirii lui Silaghi, nici nu a zis că acceptă, ci doar că, probabil până la sfârşitul săptămânii, va avea un punct de vedere”, a spus Ponta la RTV.

Până la această oră, PNL nu a anunţat o decizie în privinţa Ministerului Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...