Iohannis: Silaghi – propunerea PNL pentru Transporturi. L-am propus BPN după o discuţie cu Antonescu

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a precizat, marţi, că Ovidiu Silaghi reprezintă propunerea oficială a partidului pentru postul de ministru al Transporturilor, acesta întrunind marea majoritate a voturilor BPN.
Economica.net - mar, 16 iul. 2013, 13:34
Iohannis: Silaghi - propunerea PNL pentru Transporturi. L-am propus BPN după o discuţie cu Antonescu

Iohannis a precizat, răspunzând unei întrebări, că el a fost cel care l-a propus BPN pe Silaghi pentru ocuparea postului de ministru al Transporturilor, după o discuţie prealabilă cu liderul liberalilor, Crin Antonescu.

Prim-vicepreşedintele PNL a arătat, totodată, că propunerea referitoate la Silaghi va fi comunicată partenerilor din USL, care o vor comunica mai departe, el arătând că nu va fi convocată o şedinţă a USL pentru a prezenta rezultatul votului BPN al PNL.

Iohannis a negat, totodată, informaţiile apărute în presă referitoare la un schimb de portofolii între PSD şi PNL, în urma căruia PNL ar fi cedat Transporturile către PSD pentru Educaţie sau Apărare.

„Nu au existat astfel de discuţii”, a spus Iohannis.

El a precizat că amânarea BPN cu o oră a fost cauzată de dificultatea convocării membrilor acestui for în această perioadă.

„Nu a fost f uşor să convocăm BPN şi pentru a avea garanţia îndeplinirii cvorumlui, am amânat un pic. În final, din 81 de membri au participat 53”, a spus Iohannis.

Deputatul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat, marţi, prin vot, de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor.

Şedinţa BPN al PNL a început la ora 13.00, cu o oră întârziere faţă de programul anunţar şi a fost condusă de către prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, alături de vicepremierul Daniel Chiţoiu, în condiţiile în care liderul liberalilor, Crin Antonescu, este plecat din ţară.

Înaintea şedinţei, PNL a dat publicităţii un comunicat de presă în care precizează că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, PNL aminteşte şi că Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012.

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-au întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta în principal despre noul acord care poate fi încheiat de România cu FMI, ocazie cu care au abordat şi tema unei eventuale numiri a lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor. Discuţia a avut loc după întrevederea şefului statului cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor să aibă loc „zilele astea”, el precizând că a avut pe această temă o convorbire telefonică cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că va face propunerea către şeful statului după o decizie a PNL.

„Sper zilele astea să fie numit un nou ministru. Am vorbit cu domnul Antonescu – am discutat la telefon, nu este în ţară. Mai departe, când avem o decizie a PNL, eu trebuie să-i propun preşedintelui numirea în funcţie”, a spus Ponta.

El a arătat că va prelua interimatul la minister, dar a precizat că doar va gira politic activitatea secretarilor de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...