Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Bursele europene au deschis miercuri în urcare uşoară, în aşteptarea raportului semestrial către Congres al preşedintelui Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 17 iul. 2013, 07:46
Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi afişează o creştere de 5,7% de la începutul acestui an.

Bernanke va fi prezent miercuri şi joi în plenul Congresului SUA, unde va prezenta raportul semestrial privind politica monetară.

Şedinţa ar putea oferi noi indicii privind intenţiile Rezervei Federale cu privire la programul de achiziţii de obligaţiuni. Bursele din întreaga lume au înregistrat scăderi în ultimele luni, după ce Bernanke a indicat că programul ar putea fi redus începând din acest an şi încheiat la jumătatea anului viitor.

Săptămâna trecută, pieţele au crescut după ce preşedintele Rezervei Federale a afirmat că măsurile de stimulare a economiei vor fi în continuare necesare.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...