Primarul Chişinăului: România ar trebui să investească mai mult în Republica Moldova

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat că, dacă statul român ar investi mai mult în Republica Moldova, acest lucru ar putea schimba percepţia asupra României, el propunând ca Bucureştiul să ofere anual 50 de milioane de euro localităţilor rurale din ţara vecină.
Economica.net - mie, 17 iul. 2013, 09:06
Primarul Chişinăului: România ar trebui să investească mai mult în Republica Moldova

„Ar fi fost firesc ca în 20 de ani, după acel Pod de Flori (peste Prut), să fi reuşit să construim mai multe poduri pentru circulaţie pietonală, rutieră, inclusiv feroviară, dacă mai este necesar. Sau să avem aceeaşi cale ferată, acelaşi ecartament, pentru a nu schimba de fiecare dată şasiul la Ungheni şi a pierde încă patru ore. Mai multe proiecte de infrastructură. Evident, lucrurile nu sunt perfecte nici astăzi”, a declarat Chirtoacă la RFI.

Primarul Chişinăului ar vrea ca satele moldoveneşti să se dezvolte cu bani româneşti:

„Mi-aş dori mult mai mult în relaţia dintre Republica Moldova şi România. Mi-aş dori de exemplu ca localităţile rurale, satele din Republica Moldova să beneficieze de investiţii în infrastructură, aşa cum beneficiază satele din România. Chiar am calculat, dacă ar fi să se dea fiecărui sat din Republica Moldova, fiecărei primării, avem circa nouă sute de primării aici, dincoace de Prut, dacă s-ar da câte 50 de mii de euro de la bugetul de stat al României pentru aceste localităţi rurale, în total ar fi nevoie de circa 50 de milioane de euro anual, pentru susţinere în acest sens. Din bugetul României asta ar însemna 0,01%, nu ar fi o povară atât de mare. Pentru satele din Republica Moldova, însă, asta ar fi o mană cerească, pentru că nici un sat din Moldova nu are investiţii în asemenea valoare, marea majoritate abia se descurcă cu cheltuielile curente”.

Dorin Chirtoacă şi-ar dori ca cele 100 de milioane de euro promise de România Republicii Moldova să fie acordate mai uşor:

„Din câte cunosc, circa şapte-opt milioane de euro au fost date ca ajutor pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor care au avut loc acum trei ani şi încă o anumită sumă, nu ştiu exact cât, va fi utilizată pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, care să interconecteze reţeaua de transport gaze dintre Republica Moldova şi România şi, atunci când s-ar întâmpla o situaţie de criză cu Ucraina sau cu Rusia, să putem avea acces la un minim de volum de gaze prin intermediul acestei conducte. Cert este că au trecut circa patru ani deja de-atunci şi, din păcate, doar la aceste două proiecte, unul care nici măcar nu era aşteptat, ne-am rezumat. De aceea, am şi venit cu această idee. După cum se vede, asta cu proiectele funcţionează mai greu, nu a fost clar niciodată cum să se procedeze, să se depună proiecte la Guvernul Republicii Moldova, acesta să le transmită Guvernului României sau direct să fie depuse proiecte la Bucureşti. Am urmat până la urmă ambele proceduri, n-au mai venit rezultate. Acum, consider că mai bine ar fi dacă s-ar da simplu o asistenţă bugetară tuturor primăriilor din Republica Moldova, indiferent de culoarea lor politică”.

Dorin Chirtoacă este de părere că „proiectele de infrastructură, proiectele de dezvoltare a mediului rural ar contribui foarte mult, pentru că asta ar însemna ca în fiecare sat, în fiecare an, să fie o inscripţie: «Finanţat, susţinut de bugetul României» şi arborat un tricolor”.

„Pentru satele unde nu s-a investit nimic timp de 20 de ani, acestea ar fi evenimente care ar crea foarte multe discuţii în comunitate, în societate, ar putea contribui la schimbarea percepţiei asupra României, să nu mai fie doar vorba despre jandarmul român care dădea palme în perioada interbelică, pentru că de multe ori se speculează cu aceasta. Chiar dacă se uită despre deportările făcute de comunişti în ’41 şi ’49”, adăugat Dorin Chirtoacă.

Preşedintele Traian Băsescu face, miercuri, o vizită oficială la Chişinău, aceasta fiind a cincea sa vizită de când a devenit şef al statului român.

Cu ocazia unui interviu acordat săptămâna trecută unei publicaţii de la Chişinău, Traian Băsescu arăta că moldovenii au simţit de-a lungul anilor faptul că el chiar îi iubeşte („Românii de pe stânga Prutului chiar au simţit că îi iubesc!”), însă explica şi de ce la Chişinău nu au ajuns cele 100 milioane de euro promise ca ajutor nerambursabil în 2010.

„Cine şi-a imaginat că vom trimite o maşină cu 100 milioane euro bani gheaţă spre Chişinău, nu ştie cum funcţionează programele de ajutor nerambursabil în interiorul UE”, spunea preşedintele, adăugând că banii au fost alocaţi ca finanţare pentru proiectele înaintate de partea moldoveană, însă numai unul s-a concretizat până în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...