Băsescu dă asigurări că România va acorda R. Moldova cele 100 de mil. euro pentru proiecte concrete

Preşedintele Traian Băsescu a dat asigurări miercuri, la Chişinău, că România va continua să acorde banii din grantul de 100 de milioane de euro promis Republicii Moldova, dar pentru aceasta trebuie să existe proiecte. El a precizat că proiectele de interconectare a sistemului de gaze şi a reţelelor electrice ale celor două state va primi finanţare din contul grantului respectiv.
Economica.net - mie, 17 iul. 2013, 09:29
Băsescu dă asigurări că România va acorda R. Moldova cele 100 de mil. euro pentru proiecte concrete

El a mai declarat, în cadrul unei conferinţe de presă cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, că România poate aloca banii respectivi doar în condiţiile în care se acordă bani în interiorul UE. ‘Dacă cineva îşi imaginează că aceşti bani pot fi puşi într-o dubă şi trimişi la Chişinău, se înşeală. România acordă acea sumă de bani în condiţiile în care se acordă bani în interiorul UE: se aprobă proiectul, în baza unui studiu de fezabilitate, se organizează licitaţie, etc. România nu poate utiliza altă procedură decât cea prevăzută de UE. Aşa cum s-a investit în prima interconectare Fălciu-Goteşti, aşa va continua cu gazoductul Iaşi-Ungheni şi cu alte proiecte de interconectare’, a declarat Băsescu.

Şeful statului român a precizat că guvernul de la Chişinău este cel care decide care sunt proiectele pe care le propune pentru a fi finanţate din contul acestui grant şi că deocamdată Chişinăul a decis că acestea să fie proiectele de interconectare energetică.

În timpul vizitei sale precedente la Chişinău, în luna ianuarie 2010, Traian Băsescu a anunţat că România va acorda Republicii Moldova un grant de 100 de milioane de euro, pentru o perioadă de patru ani, pentru proiecte sociale şi de infrastructură. Până în prezent, România a acordat din acest grant 8,5 milioane de euro pentru a ajuta la depăşirea efectelor inundaţiilor din 2010 şi va furniza alte nouă milioane de euro pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni. Autorităţile române declaraseră anterior că nu au fost alocate şi alte sume din acest grant pentru că partea moldovenească nu a propus proiecte.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...