Moody’s a retrogradat ratingul pentru depozite atribuit BRD

Moody's Investors Service a revizuit în scădere ratingul pentru depozite pe termen lung şi scurt atribuit BRD - Groupe Société Générale, în urma retrogradării calificativului pentru soliditate financiară BCA (baseline credit assessment) de la 'ba3' la 'b2', se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Economica.net - J, 18 iul. 2013, 06:12
Moody's a retrogradat ratingul pentru depozite atribuit BRD

Astfel, ratingul BRD pentru depozite pe termen lung şi scurt a fost revizuite în scădere, de la ‘Baa3/Prime-3’ la ‘Ba2/Not-Prime’, cu perspectivă negativă, şi a fost retrogradat de la ‘E plus’ la ‘D minus’ calificativul BFSR (Bank Financial Strength Rating ) – o măsură a solidităţii financiare proprii a unei bănci, fără suportul acordat de un sprijin din afară.

Decizia Moody’s de a retrograda calificativul pentru soliditate financiară BCA vine ca urmare a deteriorării calităţii deja slabe a activelor BRD, a estimărilor că banca se va confrunta cu dificultăţi semnificative pe termen mediu pentru a reveni la o profitabilitate sustenabilă şi a expunerii băncii la o valoare incertă a garanţiilor. Agenţia de evaluare financiară apreciază că BRD rămâne capitalizată adecvat pentru a face faţă unor necesităţi suplimentare de provizioane pentru creditele neperformante.

De asemenea, Moody’s apreciază că aşteptatul sprijin de la banca mamă Société Générale şi de la Guvernul României susţine creşterea calificativului pentru soliditate financiară BCA (baseline credit assessment) de la ‘b2’.

Creşterea economică slabă continuă să afecteze performanţele din sectorul bancar, în special în cazul cererii slabe pentru credite, a veniturilor mai scăzute şi a presiunilor asupra calităţii activelor.

Ţinând cont de dependenţa ridicată a României de pieţele externe, în special în ceea ce priveşte exporturile şi intrările de capital privat, Moody’s estimează performanţele economice ale României sunt afectate de incertitudinile financiare cu care se confruntă statele din zona euro. Moody’s se aşteaptă la o creştere modestă a Produsului Intern Brut al României, de 1,5% în 2013, în timp ce consumul privat ar urma să rămână redus. Deşi creşterea economiei s-ar putea îmbunătăţi în următorii ani, va rămâne probabil sub nivelul înregistrat înaintea crizei din 2008 (un avans anual de aproximativ 6%). Nivelul veniturilor în România este cu mult sub media din UE iar ritmul mai lent al creşterii va întârzia ritmul convergenţei veniturilor, apreciază Moody’s.

Deşi într-un ritm mai lent decât în 2012, Moody’s se aşteaptă la o continuare a deteriorării activelor BRD. Totuşi, expunerea băncii la o potenţială depreciere structurală a monedei locale faţă de euro rămâne un risc cheie la adresa calităţii activelor băncii. Nivelul creditelor neperformante va atinge probabil nivelul de vârf în 2013 iar provizioanele de risc rămân ridicate, susţine Moody’s.

Perspectiva ratingului BRD este negativă şi reflectă posibilitatea retrogradării dacă presiunile asupra calităţii activelor, profitabilităţii şi capitalului vor fi sustenabile.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...