BCE menţine dobânda nemodificată şi confirmă planurile privind încetarea achiziţiilor de obligaţiuni în trimestrul al treilea

 Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politică monetară, adăugând că intenţionează, în continuare, să pună capăt achiziţiilor de obligaţiuni în trimestrul al treilea, în pofida unei inflaţii galopante, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 14 apr. 2022, 15:41
BCE menţine dobânda nemodificată şi confirmă planurile privind încetarea achiziţiilor de obligaţiuni în trimestrul al treilea

„În şedinţa de astăzi, Consiliul guvernatorilor a considerat că datele care au devenit disponibile după ultima sa şedinţă întăresc anticipaţia potrivit căreia achiziţiile nete de active în cadrul programului de achiziţionare de active ar trebui încetate în trimestrul III”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE.

„Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%”, se mai spune în comunicat.

Când vine vorba de dobânda de politică monetară, BCE este mult în urma altor mari bănci centrale din întreaga lume, având în vedere că multe dintre acestea au început să majoreze dobânzile încă de anul trecut. Numai în ultimele zile, băncile centrale din Canada, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă au majorat costul creditului. La rândul său, Rezerva Federală americană urmează să majoreze dobânda de bază de mai multe ori în următorii doi ani.

„Orice ajustări ale ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE vor avea loc după o perioadă ulterior încetării achiziţiilor nete ale Consiliului guvernatorilor în cadrul APP şi vor fi graduale”, a precizat joi Banca Centrală Europeană.

Începând din 2015, BCE a cumpărat obligaţiuni în valoare de aproape 5.000 de miliarde de euro, în ideea de a stimula o inflaţie care timp de mai mulţi ani a fost semnificativ mai mică decât ţinta de 2% avută în vedere de BCE. Însă, în ultimele luni, inflaţia în zona euro a crescut accelerat, atingând un maxim istoric de 7,5%, ceea ce complică sarcina oficialilor BCE care, pe de o parte, trebuie să ţină sub control creşterea preţurilor, iar pe de altă parte trebuie să susţină economia zonei euro, care acum stagnează din cauza impactului războiului.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 14:30 (ora Europei Centrale), ocazie cu care şeful BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază de către PNL privind acordarea votului pentru învestirea Guvernului Luca......
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, ...