Salariul minim în industria alimentară: circa 10.000 de angajaţi din producţia de sucuri, ape şi bere, precum şi din piscicultură au fost excluşi din noua lege

"Impunerea unui salariu minim garantat în industria alimentară şi agricultură a fost una dintre măsurile solicitate de sindicatele și patronatele din cele două sectoare. În forma sa actuală, viitoarea lege face o mare nedreptate angajaților din sectoarele ape minerale și îmbutelierea altor ape, sucurilor din fructe și legume, bere, precum și angajaților din domeniul pisciculturii, deoarece aceștia nu vor beneficia de prevederile legii. Este vorba despre circa 10.000 de angajați care s-au trezit că, deși activează în industria alimentară și agricultură, au fost excluși de la prevederile viitoarei legi", atrage atenţia Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară - Sindalimenta, într-o luare de poziţie trimisă redacţiei Economica.net. Oficialii Sindalimenta solicită îndreptarea acestei greşeli prin emiterea unei OUG, astfel încât şi salariaţii din domeniile antemenţionate să beneficieze de la 1 mai de majorarea salariului minim brut garantat în plată de 3.000 de lei.
Cristina Şomănescu - lun, 18 apr. 2022, 10:20
Salariul minim în industria alimentară: circa 10.000 de angajaţi din producţia de sucuri, ape şi bere, precum şi din piscicultură au fost excluşi din noua lege

Economica.net vă prezintă în continuare luarea de poziţie a Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta, remisă redacţiei.

Impunerea unui salariu minim garantat în industria alimentară și agricultură a fost una dintre măsurile solicitate de sindicatele și patronatele din cele două sectoare. Faptul că Guvernul a decis să sprijine proiectul de lege privind stabilirea unui salariu minim garantat de 3.000 de lei brut în cele două ramuri prin includerea lui în programul guvernamental „Sprijin pentru România” a fost o decizie pe care noi am salutat-o, mai ales că pe această temă am avut și o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă care ne-a promis tot sprijinul pentru urgentarea adoptării legii.

Legea a trecut de Camera Deputaților, for decizional, urmând să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial. Din păcate însă, în forma sa actuală, viitoarea lege face o mare nedreptate angajaţilor din sectoarele ape minerale și îmbutelierea altor ape, sucurilor din fructe și legume, bere, precum și angajaţilor din domeniul pisciculturii, deoarece aceştia nu vor beneficia de prevederile legii. Este vorba despre circa 10.000 de angajați care s-au trezit că, deși activează în industria alimentară și agricultură, au fost excluși de la prevederile viitoarei legi.

Deocamdată alegem să credem că este vorba doar despre o eroare și cerem Guvernului o rezolvare rapidă, prin emiterea unei ordonanțe de urgență săptămâna viitoare, astfel încât și angajații din sectoarele menționate să beneficieze de majorarea salariului minim brut garantat, începând cu data de 1 mai.

Problema este generată de faptul că sectorul industria alimentară, a băuturilor și tutunului înseamnă activitatea în două coduri CAEN: 10 și 11. La codul CAEN 10, referitor la industria alimentară, figurează prelucrarea mâncării, a produselor lactate, a uleiului, a produselor de brutărie, prelucrarea și conservarea cărnii, a peștelui, crustaceelor și moluștelor, precum și fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor. Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților precizează că se vor mări salariile din industria alimentară, adică pentru angajații din domeniile incluse în codul CAEN 10. La codul CAEN 11 figurează, printre altele, producţia sucurilor din fructe și legume, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate (cod CAEN 1107) și a berii (cod CAEN 1105). Cum proiectul nu face referire la aceste activități, angajații din aceste sectoare, deși sunt asimilați industriei alimentare, nu pot beneficia de creșterea salariului. Pe de altă parte, trebuie spus că, în mod inexplicabil, de la prevederile viitoarei legi au fost excluși și angajații din domeniul pisciculturii, deși domeniul figurează în codul CAEN 10.

În aceste condiții, solicităm Guvernului României îndreptarea cât mai rapidă a greșelii, în caz contrar, vom începe demersurile pentru a convinge Executivul să facă modificările necesare”, spun oficialii Sindalimenta.

„Vorbim, în primul rând, de lipsa cronică de personal calificat, generată de salariile foarte mici, cele mai multe la limita salariului minim pe economie. Demersurile noastre pentru inițierea acestei legi care să stabilească un salariu minim garantat de 3.000 de lei brut au pornit de la necesitatea fidelizării forței de muncă și de la dorința de a-i determina pe românii plecați peste hotare să se întoarcă acasă, mai ales dacă vorbim despre mâna de lucru calificată”, se mai arată în luarea de poziţie a Sindalimenta, remisă Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
Inundaţii severe în capitala Turciei, Ankara. Sunt aşteptate precipitaţii suplimentare
Inundaţii severe în capitala Turciei, Ankara. Sunt aşteptate precipitaţii suplimentare
Capitala Turciei, Ankara, a fost lovită de inundaţii severe marţi noapte, iar autorităţile avertizează că urmează noi precipitaţii, informează DPA....
Fondurile de investiţii pariază pe relansarea preţurilor la gaze în Europa pe termen lung
Fondurile de investiţii pariază pe relansarea preţurilor la gaze în Europa pe termen lung
 Investitorii pariază din ce în ce mai mult pe faptul că preţul gazelor naturale în Europa va creşte pe termen lung, ...
Un atac rusesc cu rachete a ucis trei persoane la Odesa
Un atac rusesc cu rachete a ucis trei persoane la Odesa
Un atac rusesc cu rachete a ucis cel puţin trei persoane la Odesa, în sud-vestul Ucrainei, au informat autorităţile locale ...
Plăți pentru fermieri de 119 milioane de euro pentru finanțarea proiectelor de investiții în agricultură și pentru plățile directe
Plăți pentru fermieri de 119 milioane de euro pentru finanțarea proiectelor de investiții în agricultură și pentru ...
Prin plățile efectuate în perioada 22 - 30 aprilie 2024, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a decontat cheltuielile ...