România ocupă locul 4 în topul celor mai mici datorii guvernamentale din UE

Datoria guvernamentală a statelor din UE a crescut cu aproximativ 101,5 miliarde euro în primul trimestru faţă de finalul anului trecut, la aproape 11.112 miliarde euro, de la 85,2% la 85,9% din PIB, România figurând pe locul al patrulea în topul celor mai mici datorii publice raportate la PIB.
Economica.net - lun, 22 iul. 2013, 10:30
România ocupă locul 4 în topul celor mai mici datorii guvernamentale din UE

La finele lunii martie a anului trecut, datoria de stat din UE reprezenta 83,3% din PIB, sau 10.607 miliarde euro, potrvit datelor anunţate luni de Eurostat.

Cele mai ridicate grade de îndatorare la finalul primului trimestru al acestui an au fost înregistrate în Grecia (160,5% din PIB), Italia (130,3%), Portugalia (127,2%) şi Irlanda (125,1%).

La polul opus, cele mai scăzute datorii raportate la PIB au fost consemnate de Estonia (10% din PIB), Bulgaria (18%), Luxemburg (22,4%) şi România (38,6%).

Astfel, datoria guvernamentală a României a urcat la aproape 230 miliarde lei la finele lunii martie (38,6% din PIB), faţă de 222,2 miliarde lei la finalul anului trecut (37,8% din PIB), respectiv 211,4 miliarde lei (37,7% din PIB) în martie 2012.

Guvernul Germaniei, cea mai mare economie europeană, a înregistrat după primele trei luni din acest an o datorie publică de 2.150 miliarde euro (81,2% din PIB), în scădere uşoară faţă de 2.166 miliarde euro la finele anului trecut, dar în urcare de la 2.118 miliarde euro cu 12 luni în urmă.

Datoria publică a Italiei a crescut la 2.034 miliarde euro, iar cea a Franţei la 1.870 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...