Numărul posturilor din Ministerul Transporturilor şi instituţiile subordonate, redus cu 4%

Numărul posturilor ocupate în Ministerul Transporturilor şi instituţiile publice din subordinea acestuia va fi redus cu 4% conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, potrivit unui proiect de hotărâre supus dezbaterii publice pe site-ul MT.
Economica.net - lun, 29 iul. 2013, 15:02
Numărul posturilor din Ministerul Transporturilor şi instituţiile subordonate, redus cu 4%

Prin actul normativ propus se are în vedere modificarea numărului de posturi în cadrul Ministerului Transporturilor prin reducerea posturilor vacante, cu excepţia celor prevăzute de ordonanţă, şi a 4% din numărul posturilor ocupate la nivelul ministerului şi a instituţiilor publice din subordine şi se actualizează prevederile care nu mai erau în concordanţă cu noul cadru legislativ în domeniul reţelei medicale din transporturi.

Potrivit expunerii de motive, în aparatul Ministerului Transporturilor, din 485 de posturi aprobate prin HG nr. 24/2013, s-au redus 20 de posturi vacante şi două posturi ocupate existente la data intrării în vigoare a OUG nr. 77/2013, rezultând un număr final de 463 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Nu au fost reduse din aparatul ministerului trei posturi prevăzute la cabinetele demnitarilor, conform art.1, alin.2, lit.f), 27 de posturi prevăzute în cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial şi Transport conform prevederilor art.1, alin.2, lit.l), zece posturi de conducere conform prevederilor art.1, alin.2, lit.g) şi zece posturi vacante pentru care au fost începute procedurile de ocupare până la data intrării în vigoare a OUG nr.77/2013, conform art.1, alin.2, lit.c).

La instituţiile publice din subordinea ministerului, finanţate de la bugetul de stat, din venituri proprii, din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, din totalul de 3.312 posturi aprobate, s-au redus 194 de posturi vacante şi 126 de posturi ocupate, rezultând 2.992 de posturi, care vor fi cuprinse în noile structuri organizatorice.

La instituţiile respective nu au fost reduse 325 de posturi conform excepţiilor prevăzute de OUG nr.77/2013 (posturi unice, posturi pentru care au fost declanşate proceduri de ocupare, posturi de conducere).

Te-ar mai putea interesa și
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare timp de 25 de ani, va viza creşterea producţiei de ţiţei la 1,5......
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), ...
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...