Încrederea în economia românească a scăzut în iulie, după trei luni de creştere

Încrederea în economia românească a scăzut în iulie după trei luni de ascensiune, pe fondul înrăutăţirii indicilor pentru industrie şi retail, în timp ce sectorul serviciilor a înregistrat o evoluţie uşor pozitivă, potrivit datelor prezentate marţi de Comisia Europeană (CE).
Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 10:36
Încrederea în economia românească a scăzut în iulie, după trei luni de creştere

Astfel, indicele încrederii în economie calculat lunar de CE pe baza unui sondaj a scăzut în România de la 96,4 în iunie la 95,7 în iulie, după trei luni consecutive de evoluţie pozitivă.

Pe sectoare, indicii privind încrederea în economie au înregistrat scăderi în industrie, retail şi construcţii.

Indicii privind încrederea consumatorilor şi încrederea din sectorul serviciilor au afişat evoluţii uşor pozitive.

Datele au fost calculate în urma unui sondaj în rândul consumatorilor şi managerilor din industrie, servicii, retail şi construcţii.

La nivelul UE, indicele încrederii în economie s-a îmbunătăţit cu 2,4 puncte, urcând la cota 95, potrivit Comisei Europene.

Încrederea în economia zonei euro s-a îmbunătăţit în iulie pentru cea de-a treia lună consecutiv, indicele urcând de la 91,3 la 92,5, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni, ceea ce sugerează că blocul monetar se apropie de ieşirea din recesiunea prelungită, notează Bloomberg.

Economia zonei euro este în contracţie de un an şi jumătate, însă datele economice recente au indicat ieşirea din recesiune în următoarea perioadă, în principal datorită economiei germane.

Moneda euro s-a apreciat faţă de dolar după publicarea datelor CE privind încrederea în economie, urcând la 1,3271 dolari, cu 0,1% mai mult faţă de referinţa de la finalul şedinţei de tranzacţionare de luni.

Indicele Stoxx 600 al principalelor acţiuni de pe bursele vest-europene afişează o variaţie nesemnificativă faţă de închiderea de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...