Omul de afaceri Mamnoon Hussain a fost ales preşedinte al Pakistanului

Omul de afaceri Mamnoon Hussain a fost ales, marţi, preşedinte al Pakistanului, în cadrul unui vot al deputaţilor şi senatorilor ţării, care are o populaţie de aproximativ 180 de milioane de locuitori şi este afectată de sporirea puterii talibanilor, a anunţat televiziunea publică, citată de AFP.
Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 19:22
Omul de afaceri Mamnoon Hussain a fost ales preşedinte al Pakistanului

Candidatul Ligii Musulmane (PML-N) l-a devansat fără dificultăţi pe adversarul său în acest scrutin, potrivit datelor provizorii oferite de televiziunea de stat. Hussain îi va succeda astfel lui Asif Ali Zardari, al cărui mandat la conducerea statului se încheie la 8 septembrie.

În Pakistan, preşedintele este ales de către un comitet alcătuit din membrii Parlamentului naţional şi deputaţi ai Adunărilor din patru provincii. Fiecare provincie dispune de acelaşi număr de voturi pentru alegerile prezidenţiale, o măsură menită să păstreze echilibrul în acest stat, unde peste aproximativ jumătate din populaţie locuieşte în provincia Pendjab.

Iniţial, alegerile prezidenţiale au fost planificate pe 6 august, fiind devansate pentru marţi de către Curtea Supremă de Justiţie. Această decizie a fost criticată de către Partidul Popular Pakistanez (PPP) al preşedintelui Zardari, o formaţiune care a trecut în opoziţie după eşecul la legislative, câştigate de către Liga Musulmană (PML-N) a fostului premier Nawaz Sharif.

PPP, în prezent principala formaţiune a opoziţiei, a fost nemulţumit de decizia Curţii Supreme de Justiţie şi a boicotat acest scrutin, pe care nu avea şanse să-l câştige.

În urma boicotului PPP, a retragerii unor candidaturi şi respingerii altora, doar două persoane au candidat pentru postul de preşedinte al Republicii islamice Pakistan.

Mamnoon Hussain, membru al PML-N, care a făcut avere în industria textilă şi a ocupat pentru scurt timp funcţia de guvernator al provinciei sudice Sind, în 1999, a concurat cu Wajihuddin Ahmed, un fost judecător al Curţii Supreme de Justiţie, loial formaţiunii Tehreek-e-Insaf (PTI) a fostulului campion de cricket Imran Khan.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...