Astăzi se votează noua lege offshore. Care sunt modificările

Plenul Camerei Deputaților urmează să voteze azi legea offshore, cu câteva amendamente aduse de deputații din Comisii la forma adoptată deja de Senat.
Mihai Nicuţ - mie, 18 mai 2022, 10:30
Astăzi se votează noua lege offshore. Care sunt modificările

Noua lege offshore, vitală pentru viitorul exploatărilor de gaze din Marea Neagră intră azi la vor final în plenul Camerei Deputaților. Legea amendează mai multe prevederi introduse în 2018, considerate ostile de către companiile petroliere care urmau să investească în dezvoltarea zăcămintelor de gaze din Marea Neagră.

Iată principalele modificări

-Nivelul taxării se va păstra la nivelul actual (cel de la 1 ianuarie) pe toată durata acordului de concesiune petrolieră.
-Impozitul suplimentar se păstrează, dar pragurile de preț de la care el se aplică cresc. Astfel, impozitul suplimentar va avea în cote cuprinse între 15% și 70%, dar nivelul minim se va aplica de la prețuri de 85 de lei/MWh de gaze, nu de la 47 de lei, cât era în vechea lege.
-Limita maxima a deducerii investițiilor în segmentul upstream a fost ridicată la maximum 40% (era 30%) din totalul impozitului pe veniturile suplimentare.
-Sumele încasate de stat în contul impozitului suplimentar merg într-un fond destinat extinderii rețelelor de gaze. Guvernul poate decide însă și alte destinații.
-Impozitul asupra veniturilor suplimentare reprezintă, pentru companii, cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal
-Prevederile din legea actuală se vor aplica și zăcămintelor de uscat de mare adâncime (peste 3.000 de metri)
-Companiile nu mai sunt obligate să vândă o anumită cotă din producție pe piața internă, iar prețurile pentru gazele extrase nu vor fi reglementate. Cu toate acestea, potrivit unui amendament depus recent, companiile sunt obligate să oferteze gazele mai întâi Rezervelot de Stat și, dacă statul nu le cumpără, le pot vinde pe piață, dar la prețuri obligatoriu mai mari decât cele care au fost oferite statului. Toate contractele bilaterale de vânzare a gazelor vor fi notificate, pentru monitorizare, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
– Guvenul poate decide introduce restricții temporare de preț și vânzare în vederea asigurării consumului clienților casnici și producătorilor de energie termică destinată populației, precum și a celor necesare îndeplinirii obligațiilor subsumate mecanismelor europene de solidaritate. Aceste măsuri vor fi limitate în timp și scop și se vor aplica în mod proporțional cantităților totale de gaze naturale de producție internă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Premierul Ilie Bolojan afirmă, sâmbătă seară, în contextul situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, că prioritatea autorităţilor este siguranţa fiecărui cetăţean român....
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cine este cel mai bine plătit șef din imobiliarele românești
Cel mai bine plătit executiv din imobiliare românești este Rüdiger Dany, CEO-ul NEPI Rokcastle, cel mai mare investitor ...
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, sâmbătă seară, în contextul evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu, ...
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile SUA asupra Iranului
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile ...
Mai mulţi armatori, companii petroliere majore şi case de trading au suspendat transporturile de ţiţei, produse rafinate ...