Criză majoră de lapte praf pentru bebeluşi în SUA: Danone şi Nestle îşi majorează livrările

Rafturile cu lapte praf din magazinele americane s-au golit după ce principalul producător din SUA, firma Abbott Laboratories, a decis în luna februarie să retragă de pe piaţă o serie de produse de lapte praf, inclusiv Similac, după apariţia unor reclamaţii cu privire la infecţii bacteriene la bebeluşii care au consumat produsele.
AGERPRES - vin, 20 mai 2022, 09:22
Criză majoră de lapte praf pentru bebeluşi în SUA: Danone şi Nestle îşi majorează livrările

Danone, al doilea mare producător mondial de lapte praf pentru bebeluşi dar un jucător relativ mic pe piaţa din SUA, a livrat laptele praf din Marea Britanie şi Ţările de Jos prin intermediul navelor după data de 17 februarie, când anunţul celor de la Abbott Laboratories a provocat o criza de pe piaţa din SUA.

„Înţelegem cât de important este pentru familii să aibă acces la lapte praf şi de acea prioritatea noastră a fost să majorăm producţia şi livrările după criza apărută în luna februarie”, a declarat un purtător de cuvânt de la Danone.

Potrivit directorului firmei de consultanţă în shipping Ocean Audit, Steve Ferreira în perioada ianuarie-mai 2022 divizia nord americană a grupului francez Danone, Nutricia North America, şi-a triplat importurile din Europa şi peste 90% din aceste importuri au ajuns în SUA.

Dacă în perioada 1 ianuarie-1 mai 2021, Danone Nutricia a livrat 770.000 de cutii cu lapte praf, echivalentul a 100 de containere, către America de Nord, în perioada similară a acestui an numărul a explodat la 2,4 milioane de cutii. Din această cantitate, 93% a mers spre porturile de pe coasta de est a SUA şi 7% a mers spre porturile din Mexic.

„Dacă intră în port luni sunt sigur că ajunge la retaileri marţi sau miercuri pentru că produsul este la mare căutare”, spune Steve Ferreira.

Şi alte firme din Europa, precum grupul elveţian Nestle SA şi producătorul britanic de bunuri de larg consum Reckitt Benckiser, au anunţat şi ei că a decis să-şi majoreze producţia de lapte praf şi de asemenea să facă livrări mai frecvente către supermarketurile din SUA.

Miercuri, preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat noi măsuri pentru a rezolva criza de lapte praf pentru bebeluşi, invocând o lege specială care datează din perioada Războiului Rece pentru a-i ajuta pe producători să obţină ingredientele necesare şi de asemenea prin organizarea unui pod aerian pentru a aduce lapte praf în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își va deschide primul său magazin fizic. Magazinul nu va fi o sucursală bancară tradițională
Revolut își va deschide primul său magazin fizic. Magazinul nu va fi o sucursală bancară tradițională
Revolut își face debutul în comerțul tradițional odată cu deschiderea primului său magazin fizic în Barcelona, anunță compania într-o știre exclusivă pentru Euronews....
FOTO Primul stadion exclusiv „verde” din România: Care este stadiul lucrărilor la arena Nicolae Dobrin
FOTO Primul stadion exclusiv „verde” din România: Care este stadiul lucrărilor la arena Nicolae Dobrin
Lucrările sunt în plină desfășurare la stadionul Nicolae Dobrin, în locul unde generații întregi au trăit emoția ...
E oficial – Un gigant a cumpărat o fabrică din România. Cel mai mare producător de etichete din lume, CCL Industries, a preluat ALT Technologies Transylvania
E oficial – Un gigant a cumpărat o fabrică din România. Cel mai mare producător de etichete din lume, CCL Industries, ...
Tranzacţia prin care CCL Avery Holdings B.V. - Ţările de Jos intenţionează să preia ALT Technologies Transylvania SRL, ...
Strategia Wizz Air în plin conflict: Cum își asigură operatorul zborurile, în ciuda dublării prețului la combustibil
Strategia Wizz Air în plin conflict: Cum își asigură operatorul zborurile, în ciuda dublării prețului la combustibil
Oficialii operatorului low-cost nu văd o penurie de combustibil și spun că avioanele pe care le folosesc le permit să ...