Wall Street a deschis în creştere

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de miercuri în creştere, iar Standard&Poor's 500 se îndreaptă spre cel mai mare avans lunar după octombrie 2011, în urma datelor privind creşterea peste aşteptări a economiei SUA în trimestrul al doilea, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 14:07
Wall Street a deschis în creştere

Investitorii aşteaptă şi rezultatul unei şedinţe de două zile a Rezervei Federale (Fed), pentru informaţii privind politica monetară a instituţiei.

Indicii S&P 500 şi Dow Jones sunt în urcare cu 0,3%, iar Nasdaq cu 0,46%.

Economia SUA a înregistrat în trimestrul al doilea o creştere de 1,7%, peste estimarea medie a analiştilor de 1%, fiind susţinută de majorarea neaşteptată a stocurilor companiilor, în timp ce cheltuielile de consum au avansat sub ritmul din primul trimestru, a anunţat Departamentul pentru Comerţ.

Fed a indicat anterior că programul de achiziţii lunare de obligaţiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari ar putea fi restrâns dacă evoluţia economiei va confirma aşteptările. Preşedintele Fed, Ben Bernanke, a spus totuşi că nu există un program fix pentru restrângerea măsurilor de stimulare.

Evoluţia acţiunilor este influenţată şi de date privind înfiinţarea de către companii a 200.000 de locuri de muncă în luna iulie, conform datelor publicate de ADP Research Institute. Analiştii anticipau crearea a 180.000 de posturi.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...